Prefectul de Vaslui, cercetat penal pentru abuz în serviciu în urma manifestaţiilor de la Pungeşti
Prefectul de Vaslui, Radu Renga, este cercetat penal pentru abuz în serviciu, în urma manifestaţiilor de la Pungeşti împotriva gazelor de şist.
O asociaţie din Mureş a depus o plângere potrivit căreia prefectul „a trimis abuziv şi ilegal jandarmii să acţioneze împotriva oamenilor paşnici”.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui îl cercetează penal pe prefectul de Vaslui, Radu Renga, în urma unei reclamaţii prin care reprezentantul Guvernului în teritoriu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi intereselor publice, precum şi de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.
Potrivit sesizării făcute de Asociaţia „Valea Soarelui” Târgu-Mureş, prefectul Radu Renga „a trimis abuziv şi ilegal jandarmii să acţioneze împotriva oamenilor paşnici” în timpul manifestaţiilor din 16 octombrie 2013 de la Pungeşti împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist.
Prefectul Radu Renga susţine că nu se teme de reclamaţia depusă, fiind convins că organele de anchetă îşi vor face datoria, relatează Mediafax.