Prefectul Capitalei: Dacă jandarmii sunt atacaţi, ei intervin singuri, nu mai au nevoie de aprobarea prefectului

Publicat: 15 01. 2012, 22:27
Foto: stiri.rol.ro

Prefectul Capitalei Cristian Atănăsoaei a declarat că Jandarmeria nu a solicitat o intervenţie în forţă în vederea eliberării Pieţei Universităţii, duminică seara, dar dacă protestatarii atacă forţele de ordine, acestea nu mai au nevoie de aprobarea prefectului să acționeze.

Atâta timp cât există o situaţie de normalitate, de protest fără violenţă, intervenţia în forţă pentru eliberarea Pieţei Universităţii se aprobă de către prefect doar dacă Jandarmeria solicită acest lucru, a menționat prefectul, citat de Mediafax.

„Trebuie precizat că dacă jandarmii sunt atacaţi, atunci ei intervin singuri, nu mai au nevoie de aprobarea prefectului. Astăzi (duminică n.r.), pentru că violenţele au escaladat se aplică un alt alineat al legii şi jandarmii pot să intervină singuri”, a precizat prefectul.

În urma ciocnirilor violente de duminică seara dintre protestatari și forțele de ordine, doi jandarmi au ajuns la Spitalul Universitar cu traumatisme cranio-cerebrale.