Fostul ministru al Justiție Cătălin Predoiu a declarat, marți, că îi este teamă de raportul Comisiei Europene privind progresele din Justiție, care va fi publicat miercuri, spunând că ”va fi ca un tablou pictat în tonuri sumbre”.
Fostul ministru al Justiţiei nu vede cu ochi buni raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). „Mi-e teama ca va fi un tablou pictat în tonuri sumbre pentru că întreaga atmosferă a împietat asupra unei dinamici care se instalase. Era foarte mult de muncă, încă un ciclu sau două de implementare a reformelor dar se lucra. În 3-6 ani cred ca sistemul judiciar era compatibil cu oricare din UE. Pe undeva ne-am oprit”, a spus, marţi seara, la Digi24, Predoiu.
Fostul ministru al Justiţiei a remarcat faptul că în ultimii ani se abandonase această teza a politizării raportului pe justiţie, spunând că această joacă cu raportul în meciul politic din România a penalizat Bucureştiul în
raport cu CE.
„Îl priveam ca pe un exerciţiu firesc de combatere a corupţiei. Ultimele luni au demonstrat că, cel puţin din ţară, el a fost jucat politic de ambele tabere, acest lucru a fost receptat cu rezerve la Bruxelles”, a mai adăugat Predoiu.
Comisia Europeană prezintă, miercuri, începând cu ora 11.00, raportul despre evoluţia Justiţiei din România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, concluziile şi tonul acestui document urmând să aibă impact asupra procesului de aderare la Spaţiul Schengen.