Comisia pentru Învătământ din Senat a avizat prin vot prevederea din proiectul Legii educației prin care se propune predarea materiilor Istoria și Geografia României în limbile minorităților naționale în învătământul gimnazial și liceal, informează Mediafax.
Prevederea a fost luată în discuție, marți, de către membrii comisiei, aceasta urmând să transmită plenului un raport suplimentar pentru acest proiect normativ.
Comisia a decis să elimine articolul privind căruia unitățile de învătământ cu predarea în limba unei minorități naționale , disciplina Limba si literatura română ar fi fost predate dupa manualele utilizare în unitățile de învătământ cu predare în limba română.
Secretarul Comisiei, Nicolae Robu (PNL): „Cred că am ajuns la o formulă rezonabilă. Noi am considerat că nu trebuie să se interpună între părinţi, tutorii legali şi instituţia şcolară organizaţia politică a minorităţilor. Şi domnul senator Tiberiu Bokor a fost de acord să eliminăm această prevedere. În rest, drepturile câştigate prin adoptarea noii Legi a educaţiei au fost respectate. Drepturile obţinute nu se pot restrânge ulterior. Am respectat acest principiu de drept”.
Acesta a adăugat că dacă minoritățile doresc să studieze după manuale făcute în alte țări, acest lucru nu ar reprezenta o noutate.
„Pot fi aduse şi manuale făcute în altă ţară. Am aflat că acest lucru a fost făcut şi până acum în situaţii particulare, la învăţământul în limbi de circulaţie internaţională, dar şi pentru acela în limbile unor minorităţi naţionale cu reprezentare mai redusă”, a declarat Robu.
Legea educaţiei adoptată de Guvern prevede, la secţiunea referitoare la „învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale”, între altele, că în cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română.