Poşta Română, în atenţia DNA. Corpul de Control al Guvernului a sesizat o pagubă de o sută de milioane de euro

Poşta Română, în atenţia DNA. Corpul de Control al Guvernului a sesizat o pagubă de o sută de milioane de euro

Controlul de la Poșta Română a fost finalizat, inspectorii Corpului de Control al Guvernului sesizând că anumite contracte de prestări servicii derulate de Poșta Română cu diferite companii ar fi fost câștigate abuziv.

În sesizare, inspectorii arată că au indicii cu privire la săvârşirea de către fosta conducere a companiei a unor fapte de fals intelectual şi abuz în serviciu.
Verificările Corpul de Control au vizat împrejurările în care au fost încheiate, puse în executare şi au încetat un contract de asociere în participaţiune din 2006 cu SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de acelaşi fel din 2009 cu SC Posh Telecom Solutions SRL şi unul de prestări servicii din 2006, încheiat cu SC G4S Cash Solutions SRL, se arată în documentul citat.

Despre primul dintre contracte, în raport se arată că acesta a fost încheiat „prin invocarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului”, cu referire la consemnarea potrivit căreia firma beneficiară ar fi beneficiat de echipament tehnic adecvat şi de know-how necesar operării, gestionării şi urmăririi plăţilor în regim electronic.

Tot legat de contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se precizează că natura acestuia a fost schimbată nejustificat în aceea de prestări servicii şi că o sumă de peste 6,2 milioane lei este „pagubă adusă patrimoniului Companiei Naţionale Poşta Română SA”, prin interpunerea nejustificată a firmei menţionate în activitatea de intermediere a plăţilor efectuate în regim electronic desfăşurată de companie.

De asemenea, arată Corpul de control al premierului, reprezentanţii companiei Poşta Română au creat condiţiile ca SC Smart Telecom Solutions SRL să solicite şi să obţină despăgubiri de aproape 4,6 milioane de euro ca urmare a denunţării unilaterale a contractului.

În privinţa contractului cu SC Posh Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se arată că Poşta Română a fost păgubită cu peste 1,1 milioane lei prin cooptarea nejustificată a acestei firme în activitatea companiei, ca intermediar pentru plăţile în regim electronic.

Posta Romana, in atentia DNA

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`