Liviu Pop o critică pe Maria Grapini pentru mesajul adresat protestatarilor: Nu sunt de acord cu niciun om politic care jignește un cetățean

Liviu Pop o critică pe Maria Grapini pentru mesajul adresat protestatarilor: Nu sunt de acord cu niciun om politic care jignește un cetățean

Senatorul PSD Liviu Pop a criticat-o pe europarlamentarul Maria Grapini pentru limbajul folosit împotriva celor care vor fi prezenţi la mitingul diasporei de vineri şi chiar i-a transmis acesteia că trebuie să îşi ceară scuze pentru jigniri.

„Orice protest paşnic îl înţeleg, Nu înţeleg un protest violent. Toţi cei care sunt plecaţi în străinătate mi-ar plăcea să facă concediile în România. Nu am vorbit cu doamna Grapini, nu mă reprezintă niciun mesaj care jignește, care aduce violență verbală. Oricine are dreptul la manifestare pașnică, legală, corectă și fără vulgarități.

Protestatarii nu sunt proști, nu am zis eu niciodată asta, nu sunt de acord cu niciun om politic care folosește vulgarități sau jignește un cetățean al acestei țări. Orice om politic care jignește trebuie să își ceară scuze. Sunt cetățeni români care își exprimă o formă de nemulțumire în spațiul public. Susțin orice formă de protest în spațiul public fără vulgarități și violențe”, a spus Liviu Pop la Digi24.

Această reacţie vine după ce joi Maria Grapini a jignit oamenii din diaspora care şi-au anunţat prezenţa la miting cerându-le să „îşi ia certificat de proşti”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`