Ponta: USD va avea candidat la Preşedinţie dacă nu se reface USL. Nu exclud să fiu eu acela, la nevoie
USD va desemna un candidat propriu la alegerile prezidenţiale în cazul în care liberalii nu vor accepta să refacă USL şi să revină la guvernare, după europarlamentare.
Afirmația îi aparține premierului Victor Ponta care a precizat că nu exclude ca, „la nevoie”, chiar el să fie candidatul la prezidențiale.
„Varianta A, în care eu cred: după 25 mai, o să adreseze o invitaţie oficială PNL de a reveni în USL, la guvernare, şi în baza acordului USL să avem un candidat comun, cel mai bun candidat conform sondajelor. Varianta B: nu se poate acest lucru şi PNL merge singur şi separat, atunci PSD-PC-UNPR vom desemna candidatul care să meargă şi, evident, nu exclud ca, la nevoie, să fiu eu acela”, a spus Ponta la Antena 3.
El a reluat ideea că, dacă va fi preşedinte, persoana desemnată ca prim-ministru nu va fi neapărat din PSD.