Premierul Victor Ponta a dezvelit, în Turcia, la Muzeul Yedikule, o plachetă comemorativă dedicată domnitorului Constantin Brâncoveanu şi celor patru fii ai săi.
Victor Ponta a declarat că, pentru poporul român, Constantin Brâncoveanu reprezintă mai mult decât o parte tragică a istoriei. 2014 va fi anul Brâncoveanu, când ţara noastră va comemora 300 de ani de la mortea marelui domnitor.
Ideea dezvelirii unei astfel de plachete a pornit de la un editorial publicat de Ion Cristoiu în Evenimentul zilei, în care jurnalistul se întreba dacă ar fi atât de greu pentru noi, românii, să punem o plăcuţă despre Constantin Brâncoveanu şi alţi domnitori închişi la Ydicule.
„Prima dată a scris un editorial, legat de faptul că nu suntem şi noi în stare să punem o placă pentru alţii care au fost aici. MUSCĂ. Da, şi că noi nu suntem în stare de 300 de ani să facem acest lucru. Recunosc că de acolo mi-a venit ideea”, a declarat premierul Victor Ponta.
După dezvelirea plachetei, Victor Ponta a depus un buchet de flori şi a păstrat, împreună cu cei prezenţi, un moment de reculegere.
Premierul român a declarat că evenimentul reprezintă un gest de reconciliere cu istoria.
„Pentru istoria noastră comună, este un moment cu adevărat extraordinar şi vreau să mulţumesc pentru sprijinul personal pe care premierul Erdogan l-a oferit acestui proiect care se referă la istoria noastră comună”, a adăugat premierul.
Totodată, premierul Victor Ponta a afirmat că în această istorie comună, de aproape 700 de ani, au fost şi lucruri bune, dar şi războaie.
„Astăzi, facem un gest simbolic de reconciliere cu istoria şi de asumare a istoriei noastre comune. Pentru români, domnitorul Brâncoveanu reprezintă, în primul rând, un domnitor care aproape un sfert de secol a încercat să-şi modernizeze ţara şi să supravieţuiască într-un context politic extrem de complicat”, a mai completat Victor Ponta.
Muzeul Yedikule reprezintă, de fapt, ruinele locului unde se spune că a fost ucis Constantin Brâncoveanu. Pe plachetă, turcii au scris că, de fapt, în locul respectiv a fost întemniţat Brâncoveanu.