Ponta: Tăriceanu are experiența și statura pentru a fi al doilea om din stat

Publicat: 10 03. 2014, 17:51

Premierul Victor Ponta a salutat, luni, votul prin care Călin Popescu Tăriceanu a devenit noul președinte al Senatului, spunând că fostul premier are experiența necesară pentru a fi al doilea om din stat.

”Vrem să ducem mai departe toate obiectivele USL, să arătăm că este nevoie de un efort comun pentru a pune capăt în noiembrie regimului Traian Băsescu și a face o Românie mai prosperă, așa cum ne-am dorit. Cred din tot sufletul că domnul Tăriceanu are experiența și statura politică necesară pentru a fi al doilea om din stat și dacă va fi vreodată cazul să îl înlocuiască pe domnul Băsescu, o va face în cunoștință de cauză și cu toată demnitatea. Conform Constituției, președintele Senatului este înlocuitorul de drept al președintelui. Nu mă refer la nicio situație concretă, ci doar la o ipoteză constituțională”, a comentat președintele PSD:

Acesta spune că s-a întâlnit cu o poziție deschisă a senatorilor PSD vizavi de susținerea unui fost liberal la șefia Senatului.

”Sincer, au fost extrem de deschiși și le-am mulțumit senatorilor PSD. Erau printre ei și câțiva care, pe bună dreptate, puteau să ocupe funcția de președinte, dar toți au înțeles că este vorba de un mesaj politic pe care vrem să-l dăm”, a explicat Victor Ponta. 

Ponta: Tăriceanu va duce mai departe proiectele USL