Ponta spune că nu demisionează pentru plagiat: Regulamentul Universităţii nu prevedea obligația utilizării ghilimelelor

Ponta spune că nu demisionează pentru plagiat: Regulamentul Universităţii nu prevedea obligația utilizării ghilimelelor

Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul unei conferințe pentru presa străină, că nu va demisiona din cauza acuzațiilor de plagiat. El a subliniat că disputa este, după părerea lui, una „de natură politică”. „Voi lupta pentru a demonstra” că nu sunt vinovat de plagiat, a spus acesta, citat de Mediafax, în timpul întâlnirii cu presa străină.

Nu intenționez nicio secundă să cedez în ceea ce consider că este o dispută personală cu președintele Traian Băsescu”, a mai adăugat premierul, spunând și că este conștient de impactul negativ pe care îl au acuzațiile pe plan internațional.

Ponta a dat asigurări că a respectat regulamentul Universității din București, acesta nespecificând la acea vreme „obligația utilizării ghilimelelor” pentru citatele preluate de la alți autori.

Sunt de acord să îmi recunosc greșelile, dacă vor fi, dar nu am avut nicio intenție de a plagia. Nu pot fi sancționat politic dacă am comis greșeli de redactare”, a mai spus acesta.

Jurnaliștii de la revista Nature și Frankfurter Allgemeine Zeitung au relatat, luni, despre anumite acuzații de plagiat la adresa lui Victor Ponta, în ceea ce privește teza de doctorat a acestuia din 2003. Premierul a declarat că întregul caz este o înscenare a președintelui Traian Băsescu.

Vineri, conducerea Universității din București a decis să se implice în acest caz, cerând un punct de vedere al Facultății de Drept. Acesta din urmă va constitui o comisie care să analizeze acuzațiile de plagiat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`