Ponta speră ca liberalii ”să nu sacrifice USL-ul pentru un proiect personal al lui Crin Antonescu”
Președintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, în cadrul ședinței BPN, că își dorește ca marți seară liberalii să nu sacrifice USL-ul pentru un ”proiect personal” al lui Crin Antonescu.
„Vreau să spun un singur lucru pe care vi-l voi propune încă o data astăzi: să facem toate eforturile care ţin de USD pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, şi anume să schimbăm un regim politic, regimul Traian Băsescu, cu un regim democratic, european şi modern şi să guvernăm bine ţara. Sper şi îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
Premierul a continuat, spunând că dorința ca USL-ul să meargă mai departe vine și din partea USD și se vrea atingerea celor două obiective.
La ședința BPN al PSD participă și președintele UNPR, Gabriel Oprea, și președintele PC, Daniel Constantin.