Ponta se contrazice: Orice sesizări referitoare la judecătorii CCR vor fi retrase. Propunerea, făcută de ministrul Justiţiei
În cadrul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Victor Ponta a declarat că sesizările legate de judecătorii Curții Constituționale vor fi retrase pentru a nu mai exista critici privind implicarea Guvernului în respectiva organizație. Asta la o zi după ce spunea că acest subiect nu există și că este o nebunie.
”Nu a existat și nu va exista niciun act normativ prin care să fie schimbați judecătorii de CCR. Există niște prevederi constituționale pe care le respectăm” a spus Ponta, menționând că nu există inteția de a afecta independența judecătorilor.
”Ministrul Justiției mi-a propus ca orice fel de sesizări referioare la persoanele care ocupă funcția de judecători la CCR vor fi retrase pentru a nu mai exista niciun fel de interpretare” a anunțat Ponta.
Marți, premierul declara că subiectul cu schimbarea din funcţie a judecătorilor CCR este o nebunie.
”Cum o să schimbe Guvernul judecătorii de la Curtea Constituţională, ce este nebunia asta? ”
Declarația lui Ponta vine în contextul în care au existat reacții atât în plan local, cât și internațional privind o încercare de schimbarea sau de limitare a independenției judecătorilor CCR. Săptămâna trecută, ministrul Justiției, Titus Corlățean, a declarat că doi judecători de la CCR sunt incompatibili. Ulterior, Corlățean a sesizat ANI în cazul judecătoarei Iulia Motoc.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf