Ponta: Săptămâna aceasta a început executarea silită a PSD pentru una din datoriile din 2009

Publicat: 20 11. 2011, 13:37
Foto: evz.ro

Liderul PSD Victor Ponta a declarat la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de PRO TV, că în această săptămână a început executarea silită a partidului pe care îl conduce pentru una din datoriile din campania electorală din 2009.

Am făcut un audit după ce am preluat conducerea PSD – extern -, a rezultat că – dincolo de ce am plătit şi acum nu avem datorii către RA-APPS pentru sediu, către utilităţi, către Partidul Socialiştilor Europeni – au rămas din campania din 2009 datorii private către firme private foarte mari, de cinci-şase milioane de euro. Săptămâna aceasta a început executarea silită pentru una dintre ele”, a declarat președintele PSD, citat de Mediafax.

În luna octombrie, Victor Ponta declarase că PSD are o situaţie financiară foarte proastă, având numai în executare silită datorii de două milioane de lei.