Ponta, răspuns la declarațiile lui Băsescu: Fenechiu va fi înlocuit doar dacă judecătorii îl vor condamna
Înlocuirea lui Relu Fenechiu la șefia ministerului va fi posibilă doar dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare pe numele acestuia, a explicat, duminică seară, premierul Victor Ponta.
El a făcut această precizare după ce președintele Băsescu a declarat că a primit asigurări că se va rezolva problema legată de MCV privind miniștrii cu dosare penale. (Detalii AICI)
De asemenea, premierul a menționat că această poziție a sa o cunoaște atât ministrul Transporturilor, cât și liderul PNL Crin Antonescu.
Ponta a amintit, la RTV, că o primă decizie este posibil să fie luată la ședința instanței din 4 iulie.