Ponta: PSD va vota pentru declarația politică prin care se va cere demisia președintelui Băsescu (VIDEO)

Publicat: 23 06. 2014, 14:51

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că aleșii Partidului Social Democrat și cei ai UNPR vor vota pentru declarația prin care să se ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu.

”Privind convocarea unei ședințe comune a Camere Deputaților și a Senatului miercuri și adoptarea unei declarații politice nu am văzut decât proiectul depus de domnul Tăriceanu. Va exista această ședință și dacă ajungem la un acord, ceea ce cu siguranță se va întâmpla, parlamentarii PSD – UNPR vor vota în favoarea declarației politice care să ceară președintelui României asumarea politică a răspunderii pentru buna funcționare a justiției și pentru imaginea internațională a României”, a declarat premierul Ponta.

Acesta a explicat și că Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, s-a alăturat inițiativei președintelui Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că a propus Senatului să adopte o declarație prin care să se ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu. (Detalii AICI)

Ponta: PSD va vota pentru declarația politică inițiată de Tăriceanu