Ponta: Propunerile de revocare a miniștrilor vor veni concomitent cu propunerile pentru numirea altora
Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri, că va trimite propunerile de revocare a miniștrilor liberali către președintele Traian Băsescu doar odată cu propunerile pentru înlocuitorii lor, miniștrii urmând să își păstreze până în acel moment atribuțiile.
„Să fie foarte clar din punct de vedere legal şi constituţional: până la emiterea decretului de către preşedinte, prin care încetează mandatul unui ministru, indiferent cine este acel ministru, acela îşi exercită atribuţiile. Avem deja un interimat la Ministerul de Interne, nu vreau să mai avem interimate la niciun alt minister. Deci, voi trimite preşedintelui României concomitent propunerea de revocare pentru un ministru şi de numire pentru un alt ministru”, a precizat șeful Guvernului.
Acesta a explicat că scrisoarea de intenție pentru board-ul FMI va fi semnată, miercuri, de ministrul de Finanțe, fără să poată preciza care va fi acela la acea dată.