Ponta: Președintele va primi legea privind reducerea CAS revotată cel mai târziu în 15 septembrie
Proiectul de lege privind reducerea CAS va fi votat luni, în Senat, urmând ca cel mai târziu în 15 septembrie să ajungă la șeful statului, a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
„Eu nu fac parte din Senat, dar am discutat cu preşedintele Senatului, cu domnul Tăriceanu. Săptămâna aceasta, Biroul Politic al Senatului, din care fac parte toate partidele, a decis să se finalizeze lucrările în comisiile de specialitate, iar luni se dă votul final la Senat. De la Senat merge la Camera Deputaţilor, iar după ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele României nu mai are voie să respingă proiectul, trebuie să-l promulge, cu excepţia situaţiei în care va sesiza Curtea Constituţională, dar, de respins, nu mai poate să-l mai respingă. Luni seară cred că e votat de Senat şi pleacă la Camera Deputaţilor. Nu ştiu de cât timp are nevoie Camera Deputaţilor, o săptămână-două probabil, dar, din toate calculele rezultă că, pe 10-15 septembrie cel târziu, preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate, de data aceasta, să o respingă”, a spus Ponta, la Bistrița.
Conducerea Senatului a decis, luni, să amâne cu o săptămână sesiunea extraordinară a acestui for pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, anunța liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.