Premierul Victor Ponta a declarat în cadrul emisiunii Ultimul Cuvânt de pe B1 TV că activitatea sa nu este în niciun fel afectată de faptul că este trimis în judecată, la fel cum nu este afectată nici imaginea sa în afara României.
”Vorbesc cu președintele C.E., cu vicepreședintele. Nu m-ați mai văzut pentru că vorbește președintele României. Am fost în statele din jur, vin premieri să ne viziteze.
Piața europeană este o piață în care nu se mai încheie multe contracte, e o piață care nu se mai dezvoltă. În schimb, China are și capacitate de a importa, statele din Golf sunt mare
consumatoare de alimente, de IT, sunt state în care, spre deosebire de cele europene unde business-ul merge oarecum independent de politică, primul mesaj, cel politic, e foarte important.
Avem impoturi în Iordania de un sfert de miliard de euro și de aici putem merge în celelalte state.
Cea mai mare parte din activitatea mea se referă la Republica Moldova, statele din jur, Belgrad, Sofia, Bratislava, statele din regiune cu care avem treaba zi de zi”, a susținut Ponta.