Ponta: Orice unitate administrativ-teritorială își poate arbora propriul simbol. Nu e vorba de steagul secuiesc

Publicat: 10 03. 2014, 10:51

Premierul Victor Ponta afirmă că în programul pe care Guvernul își va angaja răspunderea se precizează că orice unitate administrativ-teritorială își poate arbora propriul simbol, dacă îl are, alături de steagul Uniunii Europene și de cel al României.

„Nu e vorba de niciun steag secuiesc, prevederea nu e trecută la minorități, este trecută la dezvoltare locală. Mi se pare extrem de neserios să te apuci deodată să devii marea luptătoare pentru steaguri. Mi-o și imaginam pe doamna Udrea ca simbloul Revoluției franceze înfășurată în steag și luptându-se prin Harghita. Știam că a guvernat foarte bine cu UDMR și mi s-a părut ridicol, ca să spun direct”, a spus Ponta la România TV, potrivit Agerpres.

„Am constatat așa deodată o recrudescență a luptei împotriva maghiarilor. Am văzut, doamna Udrea și-a luat poșeta, a început să le dea în cap la maghiari cu ea, cum am pus noi acolo steagurile secuiești. Nu am pus niciun steag secuiesc. Dimpotrivă. Este o discuție pe care am avut-o încă de anul trecut în formula USL-UDMR legată de problema simbolurilor unităților administrativ—teritoriale din România. Am spus, orice imobil al unei autorități locale trebuie să aibă în primul rând steagul UE arborat, steagul României arborat și are dreptul, dacă își adoptă acea unitate administrativ—teritorială, fie că e vorba de municipiul Târgu—Jiu pe care îl reprezint eu în Parlament, sau de Târgoviște sau de Dâmbovița sau de Harghita, își poate arbora lângă cele două steaguri steagul unității respective”, a mai spus premierul.