Ponta: O alianţă PNL-PDL, atât timp cât nu-l are pe Antonescu în frunte, ne pune probleme
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus luni, că o alianţă între PNL şi PDL ar pune probleme PSD în perspectiva alegerilor pentru Preşedinţie, atât timp cât nu-l va avea pe Crin Antonescu în calitate de candidat.
„O alianţă PNL-PDL, atât timp cât nu-l are pe domnul Antonescu în frunte, ne pune probleme. Dacă e cu domnul Antonescu, nu se pune nicio problemă, pentru că nu cred că vor vota nici alegătorii PDL, iar cei PNL au votat şi ei 12-13 cu greu”, a precizat Ponta.
El a mai precizat că unul din momentele „jenante” ale dezbaterii moţiunii de cenzură a constat în a-l vedea pe liderul demisionar al PNL Crin Antonescu stând „cot la cot” cu Vasile Blaga şi Elena Udrea, „pe faţă, dornic de colaborare”.
„Aceasta nu a fost o moţiune de cenzură, ci un element de campanie electorală pe care colegii liberali l-au imaginat că îi va ajuta şi nu i-a ajutat. Au fost trei momente extrem de jenante. Primul moment jenant care chiar mă afectează şi cred că îi afectează pe toţi cei care au votat USL: domnul Antonescu cot la cot cu domnul Blaga şi cu doamna Udrea. Toţi trei au semnat. Ori eu ştiu că în 2012, 2013 nu mi l-aş fi putut imagina în niciun fel pe domnul Antonescu atât de bine coorodonat, pe faţă, dornic de a colabora cu domnul Blaga şi cu doamna Udrea”, a spus Ponta.