Ponta: Nu o să mă auziți vorbind de rău oamenii cu care am guvernat timp de trei ani

Publicat: 20 03. 2014, 20:34

Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, joi, că nu îi va vorbi de rău pe oamenii cu care a făcut campanie electorală și cu care a guvernat vreme de trei ani, făcând referire la PNL.

Mai mult, Ponta a spus că respectă Partidul Național Liberal și că și-ar dori ca cele două partide să poată colabora în continuare, scrie Mediafax.

„Pe mine nu o să mă auziţi spunând ceva de rău despre oameni alături de care, timp de trei ani, am făcut lucruri importante, alături de care am făcut campanie, am guvernat împreună. Ar însemna să fiu împotriva revoluţiei bunului simţ. Înseamnă că v-am minţit acum un an sau doi, când v-am spus că sunt buni liberalii. Eu cred şi acum să sunt buni. Partidul Naţional Liberal e un partid serios pe care îl respect şi cu care aş vrea să colaborez”, a spus Victor Ponta.

Liderul PSD a adăugat că şi el, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au fost votaţi „să lupte” cu Traian Băsescu şi că ar fi „o greşeală” dacă Antonescu şi-a schimbat obiectivul.