Ponta: Nu am cerut nicio derogare de la FMI și vom fi cu toate prior action-urile realizate

Ponta: Nu am cerut nicio derogare de la FMI și vom fi cu toate prior action-urile realizate

Primul-ministru Victor Ponta a infirmat, joi, informațiile vehiculate pe surse conform cărora România ar fi cerut derogări Fondului Monetar Internațional.

„Este o boală asta, cu tot felul de surse, ca să ne tragem singuri câte un glonţ în picior. (…) Eu vă spun, din punct de vedere politic, că n-am cerut nicio derogare şi că, din câte ştiu eu, vom fi cu toate prior action-urile realizate”, a afirmat Victor Ponta în cadrul unei intervenții la RTV.

Acesta a mai precizat că nu cere amânarea vizitei de la FMI, fiind trimisă scrisoare de intenție forului.

Pe de altă parte, întrebat dacă se va semna un nou acord cu FMI, el a atras atenţia asupra faptului că există o procedură care trebuie urmată şi că, în condiţiile în care România are un deficit de sub 3%, Comisia Europeană ar putea aprecia că acordul cu FMI nu mai este necesar.

Potrivit unei scrisori de intenţie furnizată pe surse de presa centrală, Guvernul ar fi solicitat derogări de la acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI), asta deși a ratat mai mult de jumătate din angajamentele asumate în negocierile cu instituția internațională. (Detalii AICI
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră