"Ponta ne-a lăsat ca pe fraieri". Degringoladă în PSD: Nu trebuia să demisioneze. Nimeni nu avea ce să ne facă până în 2016. I-a fost frică, a tăiat-o și nici nu mai răspunde la telefon

Publicat: 12 11. 2015, 14:56

Degringoladă şi furie în PSD, după ce Victor Ponta  a scos, practic, partidul de la guvernare.

Pe surse, mai toţi liderii partidului, dar şi membri de rând, care „se simţeau bine la guvernare” sunt acum supăraţi pe fostul lider de partid. Mai mult, cum acesta a cam dispărut din viaţa publică şi se pare că nici la telefoane nu mai răspunde, Liviu Dragnea este acum nevoit să aplece urechea la valul de furie din partid.

“Ponta nu trebuia să demisioneze, trebuia să facă faţă situaţiei. I-a fost frică, a tăiat-o şi ne-a lăsat pe noi, fraierii, să fluierăm a pagubă. Nu se face aşa ceva. Acum, toţi îl caută, îl sună, dar dracu` ştie unde s-a dus, că nu dă niciun semn de viaţă”, sunt discuţiile care au loc în PSD, după plecarea intempestivă a lui Victor Ponta de la guvernare, conform stiripesurse.ro.

Reţinuţi în faţa camerelor şi microfoanelor, pesediştii îşi dau frâu liber mâniei în particular, ţinta preferată fiind fostul şef de partid.

“Noi ştiam că rămânem până în 2016. Nici liberalii şi nici Iohannis nu aveau ce să ne facă. S-a trezit fraierul de Ponta să demisioneze că n-a vrut Oprea. Şi imediat a şters-o, ca să nu mai dea ochi cu noi.”, se plâng social democraţii, sub protecţia anonimatului.

Culmea, greul pică pe Liviu Dragnea, singurul care trebuie să asculte acum toate plângerile. Se pare că şi acesta îşi repede însă colegii, poftindu-i să priceapă că trebuie să se organizeze pentru următoarele alegeri şi să scoată alţi bani din buzunar, pentru partid.