Ponta insistă să meargă la CE: Ştiu şi locul unde trebuie să stau – între premierii Finlandei şi Austriei
Contradicţiile privind reprezentarea României la Consiliul European continuă. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că el este cel care va merge la CE şi că ştie şi locul unde va sta. Cu toate acestea, Ponta a precizat că ar putea să mai aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu pe această temă, pentru a continua dialogul instituţional.
„L-am întrebat pe cancelarul Austriei şi vă anunţ că ştiu şi locul unde trebuie să stau – între primul-ministru al Finlandei şi primul-ministru al Austriei. Adică nu sunt locuri de preşedinte acolo”, a declarat Victor Ponta, potrivit Mediafax.
Ponta a mai declarat că, până acum, s-a bazat în discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu pe dialog şi bun simţ, dar că „naivitatea” i-a trecut luni seară, după ce au apărut acuzaţiile de plagiat.
„Am spus că mă bazez pe dialog şi decizii înţelepte luate cu bun simţ. Acuma, eu lucrez cu dialogul şi cu bunul simţ şi preşedintele cu armele obişnuite, cu dat cu noroi şi târât prin mocirlă. E greu la un moment dat să nu răspunzi în acelaşi fel. (…) Până aseară am crezut că putem prin dialog, bun simţ, cu obraz, dar mi-a trecut naivitatea aseară. Bunul simţ şi obrazul mă determină să-i cer preşedintelui Băsescu să înţeleagă că la acest Consiliu European trebuie să meargă primul-ministru”, a mai spus Ponta.