Ponta: Îmi doresc ca prin modificarea Constituției să înceteze modelul președintelui-jucător, îmi doresc ca următorul președinte să nu mai poată să fie un nou ”președinte Băsescu”

Ponta: Îmi doresc ca prin modificarea Constituției să înceteze modelul președintelui-jucător, îmi doresc ca următorul președinte să nu mai poată să fie un nou ”președinte Băsescu”

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii ”Interviurile lui Ion Cristoiu” de pe B1 TV, că își dorește să prevină, prin modificarea Constituției, ca următorul președinte să fie un președinte-jucător, așa cum este actualul președinte Traian Băsescu.

”Eu aș vrea ca, în România, președintele să aibă un rol de arbitru, să fie un monarh republican, iar treburile de zi cu zi ale țării să aparțină primului ministru. Nu spun asta pentru că sunt eu acum prim-ministru, ci pentru că acesta are la îndemână acest mecanism, Parlamentul, moțiunea de cenzură, prin care teoretic poate să schimbe-l schimbe din funcție”, a declarat Ponta.

Acesta a explicat că președintele este cel care stă în tribună, iar premierul este cel de pe teren care face toată munca fizică. 

”Conform constituției, ca președinte, stați în tribuna de onoare a stadionului, când aveți anumite lucruri oficiale, ieșiți, vorbiți, dar nu intrați peste mine pe teren unde dau cu mingea, șutez, mă chinui. E în regulă, din tribună ai dreptul să critici, dar nu să-i iei mingea celui din teren. Modelul președintelui jucător a stârnit mare interes în 2004, dar și cea mai mare dezamăgire. Modelul acesta, al președintelui-jucător, vreau să înceteze prin modificarea Constituției, vreau să fie un președinte arbitru, părintele națiunii”, a adăugat premierul.

Ponta: Vreau ca următorul președinte să nu se mai implice în treaba premierului

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`