Ponta: Forma propusă de Tăriceanu pentru declaraţia Parlamentului trebuie îmbunătăţită
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că forma propusă de Călin Popescu Tăriceanu pentru declaraţia pe care Parlamentul urmează să o adopte pentru a cere demisia şefului statului, Traian Băsescu, trebuie îmbunătăţită.
„Ne-a prezentat domnul preşedinte Tăriceanu acel text şi noi am fost de acord cu ideea adoptării unei declaraţii politice a Parlamentului. Dar forma, cu siguranţă, trebuie îmbunătăţită”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
El a spus că liderii coaliţiei guvernamentale au luat act de iniţiativa lui Tăriceanu, căreia i s-a alăturat şi preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, astfel încât convocarea şedinţei comune a Camerei şi Senatului în care va fi adoptată declaraţia politică va avea loc miercuri.
Ponta a spus că parlamentarii PSD-UNPR vor vota această declaraţie politică, iar cei ai UDMR vor lua o decizie în momentul în care vor vedea textul declaraţiei.
”Dacă va exista această şedinţă – şi va exista – şi dacă ajungem la un acord, ceea ce cu siguranţă se va întâmpla, parlamentarii PSD-UNPR vor vota în favoarea declaraţiei politice care să ceară preşedintelui României asumarea politică a răspunderii pentru buna funcţionare a Justiţiei şi pentru imaginea internaţională a României”, a spus Ponta.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că a propus adoptarea unei declarații politice privind necesitatea demisiei de onoare a președintelui Traian Băsescu, ca urmare a scandalului de corupție în care este implicat fratele acestuia.