Ponta explică denunțarea pactului de coabitare: Orice relaţie cu Băsescu ca persoană încetează, partenerii externi vor şti că au fost folosiţi

Ponta explică denunțarea pactului de coabitare: Orice relaţie cu Băsescu ca persoană încetează, partenerii externi vor şti că au fost folosiţi
Foto: victorponta.ro

Orice relaţie instituţională a Guvernului şi, probabil, a Parlamentului cu Traian Băsescu „ca persoană” încetează, a explicat, miercuri seară, premierul Ponta, denunțarea pactului de coabitare dintre el și președinte.

Premierul a completat că partenerii europeni şi americani vor înţelege că au fost manipulaţi.

„Băsescu, dincolo de faptul că a fost demis în 2012 şi a rămas în funcţie minţindu-i pe „cei din străinătate, având sprijinul unor judecători de la Curtea Constituţională, lucrurile în următoarele trei luni trebuie să fie foarte clare: Traian Băsescu se reprezintă pe el, reprezintă familia sa infracţională – pentru că are în acest moment şi face parte dintr-o familie infracţională – şi orice fel de declaraţii, decizii, acţiuni ale lui nu trebuie să fie interpretate ca ale României, ci doar ale lui şi ale grupului său infracţional”, a spus Ponta la Antena 3.

Premierul a mai afirmat că scopul principal al demersului său este ca, folosind „autodemascarea” lui Băsescu, să fie arătat încă o dată partenerilor europeni şi americani ai României, care au susţinut că preşedintele vrea pace, respectarea legii şi a statului de drept, că acesta este, de fapt, „un impostor, un individ care mintă, care fură, care îşi bate joc de orice fel de parteneri internaţionali şi naţionali”, astfel încât ei să înţeleagă că au fost folosiţi şi manipulaţi.

Premierul Victor Ponta i-a adresat o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care îi spune că nu mai este valabil pactul de coabitare.(Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`