Ponta: E o mare nedreptate ce i se întâmplă lui Diaconu. Nu știu de ce e așa de fericit Băsescu

Publicat: 21 11. 2012, 16:59

Premierul Victor Ponta a comentat, miercuri, decizia Curții Constituționale de a-i retrage mandatul de senator lui Mircea Diaconu, spunând că ”este o mare nedreptate”. Acesta a adăugat că nu găsește nicio justificare pentru aceste ”răutăți” care îl caracterizează pe președintele Traian Băsescu.

„Este o decizie care se respectă. E o mare nedreptate ce i se întâmplă lui Mircea Diaconu. Nu ştiu de ce e aşa de fericit domnul Băsescu că l-a învins pe Mircea Diaconu. Întrebaţi românii pe cine iubesc mai tare, pe Mircea Diaconu sau pe Traian Băsescu sau pe judecătorii de la Curtea Constituţională. Decizia e foarte clară, dar atâta fericire din partea domnului Băsescu că nu mai e Diaconu senator… Eu nu înţeleg răutăţile astea, dar, mă rog, îl caracterizează pe domnul preşedinte”, a spus premierul la Târgu Jiu, citat de Mediafax.

Curtea Constituțională a admis, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea CSM privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului. (detalii AICI)