Ponta, după întâlnirea cu Juncker și Schulz: Mai rămâne să convigem una sau două țări cu privire la intrarea în Schengen (VIDEO)

Publicat: 28 04. 2015, 20:44

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirile pe care le-a avut la Strasbourg cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că a discutat despre situația economică a României, dar și despre intrarea în Spațiul Schengen.

„Am discutat despre situația economică a României, rezultatele bune și intențiile pe care le avem. Și situația regională, am avut ocazia să vorbesc despre Moldova, despre rolul României în regiune și despre dorința de a fi factorul de dezvoltare de care UE are nevoie.
M-am văzut cu domnul Schulz și am avut o prezentare în cadrul grupului social-democrat din PE și m-am referit la faptul că un guvern social-liberal poate să aibe performanțe economice fără să pună biruri (..) ”, a declarat Ponta.

Totodată, premierul a precizat că a discutat și chestiunea intrării României în spațiul Schengen, precizând că există sprijin la nivelul Uniunii Europene, însă mai trebuie să convingem „una sau două” state membre.

„Am discutat și despre MCV și Schengen (..) Sprijin există, mai rămâne să convingem una sau două state membre care încă mai au rețineri cu privire la acest lucru”, a continuat Ponta.

Șeful Executivului s-a mai referit și la adoptarea Codului Fiscal și votul primit de proiectul procedurii de Cod Fiscal din Senat, afirmând că a fost votat și de liberali, având în vedere că din coaliția de guvernare au fost sub 80 de voturi.

„Dincolo de discuțiile politice, și Codul Fiscal ieri a avut un nr de 90 de voturi, noi nu avem 90 de senatori, cred că din coaliția de guvernare au fost sub 80. Astăzi au fost doar 17 voturi împotriva Codului de procedură, ceea ce înseamnă că merg la Camera Deputaților și sunt sigur că există liberali care vor vota nu cum li se cere de la partid, ci cum cred”, a spus Ponta.

Victor Ponta, după întâlnirea cu Martin Schulz și Jean Claude Juncker