Ponta: Gașca din conducerea PSD va fura mai mult decât sovieticii în anii ’50. E cel mai mare jaf din istoria României… (VIDEO)
Camera Deputaților a adoptat proiectul privind crearea Fondului Suveran de Investiții. Victor Ponta consideră că acesta este cel mai mare jaf din istoria României.
”Din 1990 încoace, economia a mai fost ciuntită. Pe unde era o fabrică s-a făcut un mall, s-au făcut niște blocuri… În 2013-14-15, am reușit cu listări la burse, cu restructurări să salvăm ultimele vaci sănătoate ale statului român. A venit Dragnea și primul lucru a fost să ia profiturile. N-au mai făcut nicio investiție, le-a luat banii, i-a schimbat pe toți puși de acolo de firmele private, manageri privați, și a pus în loc oameni de partid, care se pricep, de exemplu, la Hiodroelectrica, cum mă pricep eu la nave spațiale. Dragnea a și spus că ia de la toate ministerele pentru a le trece la o entitate privată, pentru că fondul e o entitate privată. Acolo nu vor fi controale de la Curtea de Conturi, nu verifică nimeni și, cel mai important pasaj din lege, scrie acolo că poate să vândă, și va vinde, acțiuni la firmele respective fără procedură publică.
E o trecere ca la lacul Belina de la stat la privat, se vor vinde și cu asta basta. E cel mai mare jaf din istoria României. Au mai fost privatizări ciudate, dar să se vândă toate nu s-a mai întâmplat”, a declarat Ponta, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Fostul premier a mai spus că Dragnea, deși e președintele Camerei Deputaților, nici nu se obosește să vină în plen. A făcut-o, însă, miercuri, tocmai pentru a se asigura ” cu amenințări”, că parlamentarii votează proiectul privind acest fond.
Ponta a mai spus că în acest caz putem vorbi despre corupție instituționalizată.
”Grindeanu a spus că mai bine pleacă decât să semneze, Tudose mi-a spus că nu semnează că ajunge la pușcărie, se pare că Dăncilă, cât e ea de docilă, n-a vrut, așa că au băgat proiectul în Parlament. L-au votat peste 200 de oameni, o răspundere colectivă. Dragnea numește șeful fondului. Îi promisese lui Vâlcov, dar probabil nu mai poate după ultimele evenimente din Justiție. Cei care conduc n-o să aibă răspundere în fața nimănui, nu sunt subordonați nimănui.
E prima dată când o asemenea măsură o face un guvern care cică se cheamă PSD. E fără precedent și speram să nu trăim un astfel de moment. Gașca din conducerea PSD va fura mai mult decât sovieticii în anii 50”, a mai declarat liderul PRO România, pentru B1 TV.