Victor Ponta, după decizia CCR privind Fondul Suveran: A fost oprit cel mai mare jaf după 1989. Această uriaşă hoţie a fost promisă de Liviu Dragnea “protectorilor” săi din afara ţării

Publicat: 18 07. 2018, 13:37

Victor Ponta salută decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Fostul premier susţine că astfel a a fost oprit pentru moment „cel mai mare jaf din avuţia României de după 1989”.

Mai mult, Ponta acuză că înfiinţarea acestui Fond Suveran reprezintă „o uriaşă hoţie promisă de Liviu Dragnea protectorilor din afara ţării”, menţionând aici Rusia, Israel şi Statele Unite.

În încheiere, Ponta cere ca toată lumea să se implice pentru a opri acest proiect de lege dorit de Liviu Dragnea, iar parlamentarii care au votat iniţiat proiectul de lege să înceteze să mai fie „complici”.

Redăm mai jos integral postarea lui Victor Ponta:

Curtea Constitutionala a oprit ( pentru moment cel putin) cel mai mare jaf din avutia Romania dupa 1989 – aceasta uriasa hotie a fost promisa de Liviu Dragnea “protectorilor” sai din afara tarii ( Rusia , Israel , SUA) / era un pret de peste 10 miliarde de euro din ce a mai ramas Statului si poporului Roman pe care Dragnea era dispus sa il plateasca pentru protectia sa politica si pentru cateva fotografii cu lideri internationali!

Insa CCR nu poate face mai mult – daca vrem ca Dragnea sa nu vinda Romania la bucata trebuie sa facem si noi mai mult ( iar parlamentarii care au votat acest jaf sa nu inchida ochii si sa stie ca sunt complici la acesta crima impotriva Romaniei)!