Victor Ponta a salutat decizia de joi a președintelui Klaus iohannis de semnare a decretului pentru numirea lui Iulian Matache în funcţia de ministru al Transporturilor. Matache a fost propunerea lui Ponta pentru portofoliul Transporturilor, în baza deciziei BPN al PSD.
Administraţia Prezidenţială urmează să anunţe şi când va fi depus jurământul de învestire, a mai spus premierul.
„Mă bucur foarte tare”, a afirmat Ponta, la sediul PSD, referitor la acceptarea propunerii sale pentru portofoliul Transporturilor, adăugând că Iulian Matache este foarte bine pregătit pentru domeniul respectiv şi acum „ne apucăm de treabă”, scrie Mediafax.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea lui Iulian Matache în funcţia de ministru al Transporturilor. (Detalii AICI)
Potrivit procedurii, urmează ca Iulian Matache să depună jurământul de învestire în funcţie, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Cotroceni, pentru ca acesta să poată prelua efectiv portofoliul rămas vacant după demisia lui Ioan Rus.
Președintele Klaus Iohannis va face joi o vizită oficială în Serbia unde se va întâlni cu omologul său, Tomislav Nikolić, și cu alți reprezentanți ai minorității românești din acea țară.
Apoi, cei doi președinți vor susține o conferință de presă comună urmată de o întrevedere cu premierul sârb care va oferi un dejun de lucru.
Programul include și discuții cu preşedintele Parlamentului, Maja Gojković. (Detalii AICI)