Ponta, despre schimbările preconizate în justiție: Toată discuția rămâne fără obiect dacă PNL nu vine la comisia de revizuire a Constituției

Publicat: 20 04. 2015, 17:49

Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, despre schimbările preconizate în sistemul judiciar, afirmând că momentan problema o constituie absența parlamentarilor PNL de la comisia de revizuire a Constituției.

„Am două abordări de principiu: un lucru pe care l-am ridicat și în consultările cu domnul Iohannis, la comisia pentru revizuirea Constituție colegii de la PNL nu participă, nu vin, nu spun. Ca să nu mai pierdem timpul, stimați colegi de la PNL, care ați fost alături de noi, mai vreți sau nu mai vreți? Că toată discuția rămâne fără obiect.  Mâine e o ședință a comisiei de revizuire și vom vedea dacă vin. Tot ce ține de justiție, s-a discutat în 2013, se vor dezbate în cadrul comisiei și apoi pot să vă spun, în funcție de CCR și Comisia de la Veneția, ce amendamente au trecut. Știu de un amendament care prevedea despărțirea funcțiilor de judecător și de procuror. Mi-am dat seama că am fost obiectiv (..) Ca fost procuror că am susținut separarea celor două funcții. Dacă cei de la PNL mai susțin această propunere discutăm. Mă supun înțelepciunii celor din comisiei și colegilor dacă o fac”, a declarat Victor Ponta.

Totodată, premierul a vorbit și despre proiectul legislativ de reducere a TVA-ului la apa potabilă la 9%, afirmând că trebuie făcute analize întâi pentru a stabili șansele de implementare a proiectului.

„E o inițiativă legislativă a unor parlamentari PSD și doamna Plumb îl cunoștea pentru că mai făcuse propunerea și am zis hai să facem o analiză pentru ca Guvernul să poată da un punct de vedere. La prima prezentare e un lucru bun. În multe țări europene se vorbește de apă ca alimente, e vorba mai mult de apa potabilă, are și un caracter social. Eu nu știu ce înseamnă 5 m cubi, e mult, e puțin,  trebuie să vedem”, a continuat premierul.