Ponta, despre motivele pentru care a părăsit ședința CSAT: Băsescu să înţeleagă că nu e şeful meu

Ponta, despre motivele pentru care a părăsit ședința CSAT: Băsescu să înţeleagă că nu e şeful meu
Foto: ziarelive.ro

Premierul Victor Ponta a vorbit despre motivele care l-au împins să plece din ședința CSAT de joi, el lăsând să se înțeleagă că l-a deranjat abordarea președintelui Băsescu și că au avut divergențe pe mai multe subiecte.

A fost o problemă cu această strategie pentru refacerea imaginii României. A mai fost o problemă legată de modul în care se dorea interpretarea noii legi a concurenţei şi am avut o dispută legată de modul de înzestrare a Armatei Române. A fost o problemă de principiu. Preşedintele nu poate lua atribuţii ale Guvernului. I-am explicat şi la un moment dat l-am întrebat dacă nu e mai bine să mă retrag. Să nu ne certăm de faţă cu miniştrii” a declarat Ponta pentru RTV.

Preşedintele voia un supra-minister de Externe care să coordoneze şi activităţile radioului şi televiziunii, RAPPS. Un fel de mega-minister care să gestioneze tot ceea ce se întâmplă în afara ţării” a mai precizat primul ministru, repetând ideea că Guvernul nu poate fi subordonat președintelui.

A doua problemă a lui Ponta cu Băsescu a fost că CSAT vrea să se substituie Parlamentului”. ”Nu decidem domnul Băsescu şi cu mine câţi bani va da Parlamentul. Băsescu voia o decizie în CSAT. I-am spus că e mai bine să lase viitorul Parlament să decidă. Nu poate CSAT să hotărască, aşa cum nu poate lua nici Ministerul de Externe la el” a mai spus Ponta.

O a treia divergență a fost legată de Legea Concurenţei.

Propunerea era ca CSAT să se implice în toate privatizările. Nu toate privatizările şi numirile de manageri trebuie făcute de CSAT ” a explicat premierul.

În concluzie ”a fost un dialog mai dificil pentru că eu încerc să-l fac pe domnul Băsescu să înţeleagă că nu e şeful meu, e o relaţie de colaborare, nu de subordonare” a mai spus Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`