Premierul Victor Ponta a oferit jurnaliștilor, marți, câteva explicații cu privire la controversata întâlnire de luni cu președintele Traian Băsescu, la Cotroceni, arătând că Guvernul nu are nicio obligație în fața șefului statului.
„Noi ne-am pregatit pentru discuțiile cu FMI. În fața domnului președinte nu avem nicio obligație. Următorul președinte trebuie să înțeleagă ca activitățile economice sunt ale Guvernului. Președintele nu are atribuții contabile. Nu are nicio treabă președintele cu cifre și date concrete. Este treaba Guvernului și Guvernul răspunde în fața Parlamentului”, a declarat primul ministru.
Acesta spune că președintele Traian Băsescu și-a arogat niște drepturi pe care nu le are.
„I-am spus că nu are în atribuții să verifice din punct de vedere contabil. Și-a arogat niște drepturi pe care nu le are”, a mai spus premierul, precizând că nu a înțeles întrebarea despre „MTO” din cauza accentului în engleză al lui Băsescu.
De asemenea, Victor Ponta s-a declarat foarte mulțumit de prestația ministrului de Finanțe, Ioana Petrescu, la întâlnirea de la Cotroceni.