Ponta: „Ciucă e cel mai socialist candidat de la Iliescu încoace. A lucrat numai la stat. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat” (VIDEO)
Victor Ponta, candidat PSD la Camera Deputaților, a declarat că-l bușește râsul când îl aude pe Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, pozând în liberal și vorbind despre liberalism, când el a lucrat toată viața la stat. Ponta a mai spus că, spre deosebire de Ciucă, el chiar e liberal: „Eu am scăzut taxele patru ani cât am fost premier”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Alex Vlădescu.
Ponta: Ciucă nu e liberal, e socialist
„Dl Ciucă, din câte știu, candidează la funcția de președinte, deci e puțin ciudat să prezinți programul economic și de guvernare dacă tu candidezi la funcția de președinte. (Și Ciolacu a prezentat), dar Ciolacu era, de exemplu, cu Grindeanu, care după părerea mea, sau după datele oficiale, e ministrul cel mai performant pe zona de transporturi. Era cu miniștrii în funcție și e premier acum, trebuie să vorbească despre guvernare.
Nu știu dacă dl Ciucă va deveni premier. Dacă pierde alegerile și-l pune dl Ciolacu, e posibil. Ce mi s-a părut mie cel mai ciudat – nu vreau să pornesc o polemică – cuvintele astea de la dl Ciucă ”liberal” și socialist”…
Eu sunt liberal! Eu am scăzut taxele patru ani cât am fost premier. Până și acum când vorbesc am o firmă privată, plătesc taxe, impozite… Dl Ciucă e cel mai socialist candidat de la Ion Iliescu încoace – a lucrat toată viața lui la stat, soția lui la stat, are pensie militară care va crește acum, nu cred că a tăiat în viața lui o factură. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat.
Cine-i socialistul de aici?”, a declarat fostul premier.
Ponta: Te bușește râsul când vorbește Ciucă de ”noi, liberalii”
„Repet: eu chiar sunt un mare liberal. Nu PNL-ist! Comparat cu dl Ciucă, care a lucrat numai la stat. Chiar și dl Iohannis, care a fost profesor. Probabil actul de liberalism a fost cu meditațiile…
Dar sună comic, așa. Te bușește râsul când vorbește Ciucă de ”noi, liberalii”. Parcă-l vezi pe Brătianu când te uiți la Ciucă așa…”, a declarat Victor Ponta, pentru B1 TV.