Ponta, atac la tehnocrați: Maimuţărelile miniștrilor de pe Facebook sunt degeaba. Tot investiţii zero sunt (VIDEO)

Publicat: 16 08. 2016, 12:57
Foto: aktual24.ro

Fostul premier Victor Ponta face un nou anunţ îngrijorător pentru România. Ponta lansează acuzaţii extrem de dure la adresa Guvernului tehnocrat al lui Dacian Cioloş şi susţine că 2017 va fi un an teribil, informează B1 TV. Potrivit fostului premier, România nu va încasa niciun ban din fondurile europene în 2017.

"România a trimis document oficial la Comisia Europeană cu fonduri absorbite 0. Şi în 2017 va fi tot 0. Noul guvern când a venit, acesta tehnocrat, avea totul făcut. Au zis că şterg tot şi o iau de la 0. E greu ca unul care a ascuns bani europeni într-un ONG să facă ceva. 2017 poate semăna cu 2009. Nu au competenţă viziune pe termen lung. Maimuţărelile ministrilor de pe facebook sunt degeaba. Tot investiţii zero sunt. Nu semnează nicio hârtie pentru că vine cineva şi îi ia pentru abuz în serviciu. Dacă în 2008 am avut criza din Statele Unite, acum nu mai e aşa. Avem cea mai mare criză după ce s-a întâmplat în Turcia. Asta influenţează negativ România", a tunat şi fulgerat Victor Ponta.

Ponta: Maimuţărelile miniștrilor de pe Facebook sunt degeaba. Tot investiţii zero sunt

#DIRECT_ONE_r2ung2#

Şi asta nu e tot. Fostul premier face dezvăluiri şi despre ANAF.

"Au scăzut foarte mult încasările la buget faţă de anul trecut. ANAF se ducea la marile firme, scoteau bani din economia neagră. ANAF acum este paralizat. Fostul şef are dosar penal. Noul şef e dintr-o multinaţională şi nu se poate duce acolo. Avem 200.000 de locuri de muncă peste anul trecut din cauza codului fiscal de anul trecut. De la negru au trecut la alb prin scăderi de taxă. Marea gaură e de la fondurile europene. Acolo e de la 5 miliarde la 0. 0 va fi şi până la finalul anului. E sigur. Anul 2016 fonduri structurale 0", a avertizat Ponta.