Ponta, atac la Iohannis: Nu v-a păsat de moartea celor din "Colectiv" în afară de folosirea lor în scop politic! Să-l susțineți în continuare pe Cadariu, că vă reprezintă modul de gândire

Publicat: 05 05. 2016, 10:37

Ironii la adresa președintelui. Fostul premier Victor Ponta a lansat un apel către Klaus iohannis să-l susțină în continuare pe Achimaș Cadariu, Ministrul Sănătății, pentru că acesta îi ”reprezintă perfect modul de gândire și de acțiune”.

Totodată, Ponta l-a acuzat pe Iohannis că nu-i pasă de victimele din ”Colectiv”,de care s-a folosit în scop politic, nici de lipsa banilor la Casele de Asigurări și nici de starea bebelușilor din Argeș.

”Apel către Dl. Iohannis: vă rog să îl susțineți în continuare pe Dl. Achimaș Cadariu ca Ministru al Sănătății în "Guvernul Meu"! Va reprezinta perfect modul de gândire și de acțiune!
Asta ca să dovediți că dacă mor bebeluși fără să știm nici acum de ce, dacă nu reușim să aflăm cum a cumpărat dezinfectanții inutili la instituția de la Cluj pe care o conducea, dacă nu mai sunt bani la Casele de Asigurări pentru decontarea analizelor pentru copii – toate acestea nu contează, pur și simplu nu vă pasă! Așa cum de fapt nu v-a păsat deloc de moartea oamenilor de la "Colectiv" în afară de folosirea lor pentru un scop politic! Ghinionul lor, norocul dvs.!”, a scris Ponta pe Facebook.