Ponta: Aştept ca Băsescu să respingă oficial propunerile de ministru. Îi voi propune pe EBA şi Blejnar (VIDEO)

Ponta: Aştept ca Băsescu să respingă oficial propunerile de ministru. Îi voi propune pe EBA şi Blejnar (VIDEO)

Premierul Victor Ponta a declarat că va înainta alte două propuneri de ministru doar după ce preşedintele Traian Băsescu îl va informa oficial, în scris, că le respinge pe cele transmise săptămâna trecută.

El a adăugat, ironic, că îi va propune pe Elena Băsescu la Cultură şi pe Sorin Blejnar la Buget.

„Dacă Traian Băsescu va respinge cele două propuneri, cu siguranţă trebuie să fac alte propuneri, dar ca să fiu sigur că le acceptă Băsescu o s-o propun pe EBA, pe Elena Băsescu, la Cultură şi pe Sorin Blejnar la Buget, pentru că probabil aceştia sunt modelele de cultură şi de ştiinţe în ale bugetului pe care Băsescu le-a promovat în ultimii zece ani”, a spus Ponta pentru B1 TV.

Premierul a mai precizat că preşedintele are dreptul, conform Curţii Constituţionale, să refuze o singură dată o propunere a premierului şi a precizat că aşteaptă să vadă o hârtie prin care Băsescu să anunţe oficial, în scris, că respinge cele două propuneri.

Ponta: Îi voi propune pe EBA şi Blejnar ca miniștri

Urmăriți B1TV.ro și pe
`