Ponta anunță că nu va respecta cerințele impuse de UE: Nu am promis că va fi prag la referendum. „Nemernicul” Băsescu își riscă viața

Publicat: 13 07. 2012, 21:40
Foto: stiri.com.ro

După atacul dur la adresa cancelarului german Angela Merkel, la Bruxelles, premierul Victor Ponta a avut, vineri seară, o ieșire incalificabilă la adresa președintelui suspendat Traian Băsescu, pe care l-a numit „nemernic” și „cel mai mare mincinos din istoria României”, spunând că propaganda președintelui a făcut un mare rău statului român pe plan extern.

Acest nemernic care este Băsescu, că atât am înghiţit de la acest individ, şantaj, îmi ascultă telefoanele. Mi-au căutat viaţa de dinainte de 1989 şi mie şi lui Crin Antonescu. Românii vor veni mai mulţi să scape România de acest regim securist. Băsescu este cel mai mincinos din istoria României, măcar Ceauşescu nu minţea. Acest om are o treabă cu poporul român. Să-i spună poporului român de ce şi-a bătut joc de el, a pus-o pe Udrea şi Anastase în funcţii. Nu voi coabita în niciun fel cu Traian Băsescu. Este un scorpion, ucide pe cei care stau în jurul lui. Nu va rămâne în funcţie”, a spus Ponta.

Premierul a mai afirmat că Traian Băsescu își riscă „viața și libertatea”, precizând că după referendum va face anumite dezvăluiri cu privire la așa-zise ilegalități comise de acesta.

Băsescu îşi joacă viaţa şi libertatea. Blejnar îi ducea lui Băsescu bani, putem demonstra asta după 29 iulie. Băsescu este bolnav de putere şi a doua miză că ştie ce a făcut cu Videanu cu energia, ştie ce a făcut ca să ajungă Elena Băsescu europarlamentar, ştie că va ajunge în faţa justiţiei pentru lucruri grave„, a spus Victor Ponta, potrivit Gândul.

Premierul a declarat că nu a promis la Bruxelles că la referendumul pentru demiterea lui Băsescu va fi impus un prag pentru validarea acestuia.

Dacă nu vor veni nouă milioane de români la referendum vom intra într-o bătălie juridică. Comisia de la Veneţia a recomandat să nu există prag pentru referendum. Nu am angajat promisiunea la Bruxelles că va fi prag la referendum”, a spus Ponta.

Referitor setul de cerințe emise vineri de Comisia Europeană, Victor Ponta a declarat că a transmis răspunsurile la propunerile lui Jose Manuel Barroso.

Cei de la Bruxelles au fost grosolan dezinformaţi. Preşedintele Barosso mi-a ridicat 11 probleme, eu le-am transmis astăzi răspunsurile. (…) Barroso mi-a spus că trebuie să terminăm raportul pe MCV, puteţi să ne răspundeţi? În mai puţin de 24 de ore am răspuns. De când s-a constituit UE niciodată un europarlamentar dintr-o ţară nu a cerut ca ţara lui să fie dată afară din UE. ”, a mai spus Ponta.