Ponta: Am emoții pentru soarta moțiunii. Sunt gata să-mi asum conducerea ţării
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, vineri, că are emoții pentru soarta moțiunii de cenzură înaintată de opoziție, de care depinde „soarta a milioane de oameni”, precizând că este pregătit să ia conducerea țării.
„Eu astăzi am emoții pentru soarta acestei moțiuni, pentru că de soarta acestei moțiuni depinde soarta a milioane de oameni. Simt nevoia de a fi responsabil….”, a declarat Ponta.
Preşedintele PSD a declarat că este gata să-şi asume „chiar de mâine” răspunderea conducerii ţării.
„Alături de USL sunt gata să-mi asum chiar de mâine răspunderea conducerii ţării. Şase luni de scurtare a suferinţelor oamenilor sunt mai importante decât orice calcul electoral„, a spus acesta.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf
Victor Ponta a declarat că trebuie rezolvate problemele apărute în cele „doar 80 de zile” de la numirea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
„Trebuie rezolvate cele șase grave probleme deschise în doar cele 80 de zile de existență ale guvernului Băsescu-Ungureanu, pentru că nu poți să dai toată vina pe cel care execută, ci și pe cel care decide. Îmi doresc să nu mai avem ocazia să ascultam raportul a 100 de zile.„, a spus Ponta.
În ceea ce privește societățile din energie și resurse naturale, liderul PSD a declarat că USL va cere transparență în desfășurarea licitațiilor.
„USL va solicita transparență, nu licitații ascunse, nu fime dubioase pe care probabil doar SIE le cunoaște. Suntem cu totul în ideea unor parteneriate cu societăți private, care să răspundă la întrebarea nu ce câștigă guvernului astăzi, ci ce câștigă România maine.„, a mai spus Ponta.
Victor Ponta s-a referit totodată și la contractele din energie cu „băieții deștepți”, spunând că acestea nu au fost suspendate nici până la acest moment.
„Vorbe foarte multe, fapte deloc. Băieții deștepti din energie, cărora Guvernul le tot rezilia contractele, tot au contractele în funcția, probabil ca să plătească vacanțele domnului Băsescu și Ungureanu în perioada următoare”, a declarat acesta.
Plenul Parlamentului dezbate şi votează vineri moţiunea de cenzură intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”, iniţiată de Opoziţie, prima confruntare a Cabinetului Ungureanu de la instalarea sa în funcţie.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf