Ponta: Am documentul original privind reorganizarea. PDL ori nu ştie ce semnează, ori minte UDMR-ul

Publicat: 14 06. 2011, 16:20

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, că deține documentul privind reorganizarea teritorială a României în original, semnat de premierul Emil Boc, ministrul Dezvoltării Elena Udrea și ministrul de Interne Traian Igaș iar conform acestuia PDL ori nu știe ce semnează ori îi minte pe cei de la UDMR.

Acesta a admis și posibilitatea ca  PDL să își fi schimbat semnificativ poziția față de aceea din urmă cu două săptămâni.

Ponta a precizat că a intrat în posesia acestui document în mod oficial, „fiind trimis către unul dintre deputații noștri de către Guvernul României”.

Liderul PSD s-a declarat dispus să pună documentul la dispoziția președintelui UDMR, Kelemen Hunor, „acest punct de vedere fiind cel al Guvernului”.

„Îl am în original pentru ca domnul Boc, doamna Udrea și domnul Igaș să nu îl poată contesta”, a menționat Ponta în legătură cu documentul din posesia sa.

Ponta a mai spus că potrivit documentului Elena Udrea nu este de acord cu acest proces, spunând că este nevoie de un studiu amplu înaintea demarării sale, în timp ce Traian Igaș consideră că reorganizarea teritorială la această dată va crea probleme in implementarea Programului Operațional Regional 2007-2013.

„PDL să conducă România sau să o lase pe mâinile altcuiva”, a conchis președintele PSD.

Victor Ponta: PDL nu știe ce semnează ori minte UDMR

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />