Ponta a cedat: Facem alegeri în sectorul 4 și în eventuale alte colegii, dar să nu le pară rău celor care au strigat tare că vor alegeri

Ponta a cedat: Facem alegeri în sectorul 4 și în eventuale alte colegii, dar să nu le pară rău celor care au strigat tare că vor alegeri

Liderul PSD, Victor Ponta, a anunțat, joi, că nu-și mai menține idea ca locul din colegiul din sectorul 4 să rămână vacant după demisia lui Voiculescu și că se vor organiza până la urmă alegeri.

Ponta a ținut să atenționeze PDL-ul că s-ar putea să regrete ”când o să ia 2-3%”.

Întrebat de jurnalişti dacă îşi menţine poziţia conform căreia nu ar mai trebui organizate alegeri parţiale în colegiul din Sectorul 4, rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu din Senat, în condiţiile în care liderul PNL, Crin Antonescu, susţine o opinie contrară, Ponta a răspuns : „Nu, nu o mai menţin”.

El a explicat că ideea de la care a pornit a fost că şi aşa sunt prea mulţi parlamentari şi că, pe măsură ce devin locuri vacante, să nu mai fie organizate alegeri, astfel încât, treptat, să fie redus numărul de parlamentari, scrie Mediafax.

„Am văzut că unii au strigat acum că e dreptul nu ştiu cui…domnul Antonescu a spus «dom’ne, să nu creadă cei de la PDL că nu vrem să facem alegeri». Noi tocmai am avut alegeri parţiale şi am câştigat 6 din 6, cu totul, iar PDL, care ţipă foarte tare că vrea alegeri în colegiul din Sectorul 4, a luat vreo 5%. Facem alegeri şi în colegiul din Sectorul 4, şi în eventuale alte colegii…dacă aşa se consideră că este bine, OK. Am cedat eu şi facem alegeri, dar să nu le pară rău celor care au strigat foarte tare că vor alegeri. Am văzut o groază de amatori îngrijoraţi că nu. Facem, poate când o să ia 2-3% s-ar putea să zică de ce nu m-au sprijinit pe mine în idee. USL oricum este în continuare favorit şi în Bucureşti şi cred că vom câştiga acest mandat fără mari probleme, dar era ideea mea să încercăm să nu mai rămânem 590 şi câţi sunem, pe măsură ce se eliberează. E în regulă, facem alegeri”, a spus Ponta.

Premierul anunțase în urmă cu două zile că nu ar mai trebui organizate alegeri în locul vacantat de demisia lui Dan Voiculescu, precizând că numărul parlamentarilor este deja suficient de mare.

Ponta s-a răzgândit: Facem alegeri în colegiul lui Voiculescu

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`