Politologul Radu Golban: România reînființează o GRUPARE NAZISTĂ și deschide calea revizuirii tratatelor de pace de după al Doilea Război Mondial
Radu Golban avertizează că o organizație nazistă este pe cale să fie reînființată în România. Cunoscutul politolog și analist economic a trimis o scrisoare deschisă șefilor de stat și de guvern ai Puterile Aliate şi Asociate în al Doilea Război Mondial, precum și miniștrilor Afacerilor Externe și șefilor Comisiilor de politică externa ale Parlamentelor din aceste țări.
În scrisoare, Golban a atras atenția că România a creat precedentul periculos al reabilitării unei organizaţii fasciste şi a deschis astfel calea revizuirii tratatelor de pace. Și asta chiar în contextul creşterii intensităţii mişcărilor extremiste la nivel mondial.
Golban susține că se bazează pe expertize semnate de personalităţi cu reputație internațională în materie de Drept Public, ce demonstrează că, prin deciziile instanţelor române de a recunoaște Forumului Democrat al Germanilor din România calitatea de succesor în drepturi al Grupului Etnic German (GEG), România reînființează în drept și în fapt o grupare nazistă și încalcă obligaţiile asumate prin tratatele de la sfârşitul războiului.
Despre această scrisoare și situația Forumului Democrat al Germanilor din România a scris și Cornel Nistorescu. În opinia acestuia, Iohannis și FDGR se socot îndreptățiți să fie succesorii bunurilor confiscate de la o organizație fascistă interzisă. (Detalii AICI)
Golban amintește că Grupul Etnic German a fost catalogat de întreaga comunitate mondială ca organizaţie nazistă. Desființarea GEG, ca urmare a aplicării prevederilor Convenției, a constat în dizolvarea persoanei juridice în cauză, judecarea și condamnarea liderilor săi, lustrarea membrilor organizației și confiscarea patrimonului. Astfel, Grupul Etnic German nu lăsa succesori, iar reînființarea sa era interzisă.
Mai mult, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România s-a angajat, că ”statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizații de această natură care au drept scop lipsirea poporului român de drepturile sale democratice”.
Cu toate acestea, instanţele judecătoreşti din România au admis cererea FDGR de a i se recunoaște calitatea de succesor în toate drepturile al GEG, deci a acceptat și solicitările FDGR de a intra în posesia drepturilor patrimoniale ale GEG
Concret, în baza recunoașterii calității sale de succesor în drepturi al GEG, așa cum rezultă și din datele oficiale ale Guvernului român, FDGR a depus în instanță 136 cereri de retrocedare a unor imobile, între care unele aflate în circuitul public.
”Apreciez că retrocedarea bunurilor confiscate unei organizaţii naziste echivalează cu reînfiinţarea acesteia, aşa cum subliniaza experţii consultaţi”, precizează Radu Golban în scrisoarea citată de Cotidianul.
Toate acestea reprezintă încălcări ale obligațiilor asumate de România potrivit art. 5 al Tratatului de pace de la Paris și creează precedentul periculos al denunțării acestuia, subliniază autorul demersului.
”Îmi exprim speranța că Puterile Aliate vor exprima o poziție fermă cu privire la reabilitarea unei organizații naziste, printr-un act care contravine obligațiilor asumate de România prin Tratatul de pace de la Paris, punând sub semnul întrebării status qvo-ul mondial postbelic.
Solicit, totodată, autorităților române intrarea în legalitate în raport cu Tratatul și să anuleze actul de recunoaștere a FDGR ca succesor al GEG, cu desființarea efectelor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestuia”, scrie Golban.
Dr. Radu Golban mai precizează că a fost afectat personal de o îngrădire a dreptului la liberă exprimare după ce, în urma exprimării concluziilor de mai sus într-o emisiune la un post național de televiziune, postul TV a fost sancționat, iar domnia sa a fost dat în judecată de FDGR – organizaţie condusă în perioada 2002-2013 de actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis.
În încheierea scrisorii sale, dr. Radu Golban subliniază că “perpetuarea situaţiei actuale ar putea induce suspiciunea rezonabilă că actualul preşedinte al României luptă împotriva corupţiei numai atunci când aceasta se află în ograda adversarilor politici, ceea ce ar periclita sănătatea statului de drept. Denunţarea unei erori judecătoreşti ar reprezenta, însă, pentru domnul Klaus Werner Iohannis, o demonstraţie a bunelor sale intenţii”.