PNRR va putea fi modificat mai ușor, anunță Victor Negrescu: „Solicitările PSD, transpuse în regulamentele europene. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să inițieze de urgență demersul”

Publicat: 08 02. 2023, 19:32
Foto: Victor Negrescu / Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu a anunțat, miercuri, că solicitările PSD, prin intermediul cărora PNRR poate fi modificat mai ușor, au fost transpuse în regulamentele europene, context în care a lansat un apel către Ministerul fondurilor europene „să inițieze de urgență demersul și să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare”.

Victor Negrescu (PSD) a anunțat că PNRR va putea fi modificat mai ușor

Social-democratul spune că solicitările PSD „au fost transpuse în regulamentele europene”.

„Am reușit! Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus și negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor, au fost transpuse în regulamentele europene. Comisia Europeană tocmai a transmis către statele membre un nou ghid privind modul în care se pot face aceste modificări”, a scris Victor Negrescu, miercuri, pe Facebook.

Potrivit noului regulament, spune el, „se recomandă ca toate modificările aduse planului să fie propuse până la data de 30 aprilie 2023”.

„Este evident, astfel, că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să inițieze de urgență demersul și să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare. Este singura și ultima ocazie de a face acest lucru, ulterior o să fie imposibil de realizat”, a subliniat Victor Negrescu.

Alte idei generale preluate din amendament și prevăzute în noul regulament prevăd că „modificările pot fi justificate prin prisma impactului generat de războiul din Ucraina sau de schimbările în fluxurile economice și comerciale”.

„Obiectul optimizărilor poate avea în vedere atât proiectele, cât și reformele și trebuie să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de țară și elementelor generale din regulament, cu accent pe menținerea obiectivelor de mediu și a celor digitale”, a continuat eurodeputatul.

Comisia Europeană, a precizat Victor Negrescu, o să vină cu un răspuns mai rapid la aceste modificări și va sprijini statele membre în acest sens.

„Se dovedește, încă o dată, faptul că Partidul Social Democrat este astăzi formațiunea politică care livrează cu profesionalism lucruri importante pentru România în plan european”, a mai spus eurodeputatul PSD Victor Negrescu.