Reporterii B1.RO iau pulsul partidelor direct de la sediile lor. Cum așteaptă exit-poll-urile PNL, PSD și USR-PLUS (FOTO)
Reporterii B1.RO sunt prezenți la sediile partidelor pentru a transmite exact cum anume sunt așteptate exit-poll-urile de la finalul primului tur al alegerilor prezidențiale.
La sediul PNL, atmosfera este una relaxantă, liberalii sunt entuziasmați și încrezători. Sunt prezenți Ludovic Orban, Rareș Bogdan, alți lideri PNL și mai mulți miniștri. Liberalii consideră că lupta pentru locul doi continuă încă între Barna și Dăncilă, căci victoria detașată a lui Iohannis în acest prim tur este evidentă.
La USR au ajuns deja Dan Barna și Dacian Cioloș, dar și alți lideri ai alianței USR-PLUS. Atmosfera pare una destul de tensionată în condițiile în care Barna nu are asigurată intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
La sediul PSD, însă, e o tăcere mormântală. Niciun lider al partidului nu a venit, iar reporterii prezenți tot așteaptă și așteaptă. Doar Anton Pisaroglu, consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, pe vremea când era premier, a fost în sediu, dar și el a plecat.
Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale, ar sta baricadată de ore bune în sediul partidului, susțin, însă, mai multe surse.