PNL: Solicităm retragerea de îndată a măsurii de interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a cetățeanului român George Simion

PNL: Solicităm retragerea de îndată a măsurii de interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a cetățeanului român George Simion
Foto: evz.ro

Radu Carp, Secretarul executiv al PNL, a declarat că prezența lui George Simion nu pune în pericol siguranța națională a Republicii Moldova, iar partidul solicită retragerea măsurii prin care lui Simion i s-a interzis să mai intre pe teritoriul aceste țări.

„PNL își manifestă îngrijorarea față de expulzarea cetățeanului român George Simion din Republica Moldova. Domnul Simion beneficiază de libertatea de circulație pe teritoriul Republicii Moldova în aceeași măsură ca orice cetățean român, după cum cetățenii Republicii Moldova au dreptul la liberă circulație pe teritoriul României și al UE datorită, printre altele, și susținerii constante a României în vederea ridicării vizelor pentru cetățenii moldoveni”, a afirmat Carp potrivit unui comunicat al PNL remis Agerpres.

”Considerăm că autoritățile Republicii Moldova nu au reușit să facă dovada existenței unui comportament împotriva legii din partea domnului Simion care urma să participe la o manifestare ce va avea loc pe data de 16 mai”, se mai arată în comunicat.

Carp precizează că manifestarea marchează împlinirea a 203 ani de la prima integrare a provinciei istorice românești Basarabia într-un alt stat. Manifestarea nu se desfășoară pentru prima dată și până acum nu au existat incidente.

„Prezența domnului George Simion la această manifestare nu este de natură a pune în pericol siguranța statului și nu există temeiuri pentru măsura expulzării. Solicităm retragerea de îndată a măsurii de interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova care are ca obiect cetățeanul român George Simion”, mai precizează comunicatul.

Președintele Platformei Unioniste ‘Acțiunea 2012’, George Simion, a fost expulzat din Republica Moldova, primind interdicția de a mai intra pe teritoriul țării în următorii cinci ani. Ministerul de Interne moldovean a transmis că autoritățile de la Chișinău au dreptul de a declara un cetățean străin persoană indezirabilă în cazul în care acesta pune în pericol siguranța națională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`