PNL și PDL, pași către fuziune: Statutul noului partid, pe masa negocierilor (VIDEO)

PNL și PDL, pași către fuziune: Statutul noului partid, pe masa negocierilor (VIDEO)

PNL şi PDL fac paşi către fuziune. Peste o săptămână, echipele tehnice ale PDL vor pune pe masa comisiilor mixte de negociere textul Statutului noului partid, dar şi proiectele politice şi economice. Liberalii vor avea sarcina de a face observaţiile, iar după o nouă rundă de negocieri va fi stabilită varianta finală. Congresul comun pentru fuziune va avea loc după cel al PNL de săptămâna aceasta, cel târziu în septembrie. În acest sens, a fost vehiculată data de 12 iulie, însă liderii celor două partide spun că nu s-a stabilit o dată concretă.

După congresul liberalilor, PNL şi PDL vor anunţa data unui congres comun, pentru fuziunea celor două formaţiuni, care va avea loc cel târziu în septembrie. Până atunci, comisiile lucrează la documentele care vor sta la baza noului partid.

Va fi dată apoi forma finală a proiectului pe care liberalii şi democrat liberalii îl numesc proiect de ţară. Deocamdată, spune prim-vicepreşedintele PDL, nu s-a stabilit care va fi sigla sau denumirea noului partid. Cât priveşte cercetările şi măsurătorile sociologice pentru a găsi prezidenţiabilul comun, Cătălin Predoiu, a anunţat că acestea vor începe după 15 iulie şi nu sunt excluse casele de sondare din afara ţării.

Între timp însă, în teritoriu scandalurile din PNL se ţin lanţ. Organizaţiile judeţene stau pe un butoi cu pulbere, după ce, spun surse din rândul liberalilor, doi deputaţi de la Suceava au demisionat, iar liderii din eşalonul doi din ţară s-au întâlnit cu primarii pentru a-i schimba pe actualii preşedinţi.

PNL și PDL continuă pașii spre fuziune

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)