PNL sesizează CCR privind efectele juridice produse de Ordonanța migrației aleșilor locali
Partidul Național Liberal va sesiza Curtea Constituțională privind efectele juridice produse pe perioada aplicării ordonanței nr.55 care reglementează libera migrație a aleșilor locali.
Potrivit Ralucăi Turcan, „majoritatea PSD din comisiile Camerei Deputaților nu respectă decizia CCR”.
Reamintim că judecătorii Curții au declarat neconstituțională Ordonanța nr.55, urmând ca Parlamentul să reglementeze, prin legea de respingere, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada aplicării ordonanței.
„Majoritatea PSD din comisiile Camerei Deputaților nu respectă decizia CCR cu privire la OUG 55 privind migrația aleșilor locali. PNL consideră că nereglementarea situației aleșilor locali care au migrat nu corespunde solicitării CCR (…) În măsura în care formula adoptată de Parlament nu este în acord cu decizia CCR, PNL va sesiza din nou Curtea Constituțională cu prevederile legii de respingere a OUG 55. Partidul Național Liberal cere ca toți cei care intră sub incidența acestei decizii a Curții Constituționale să își piardă mandatul de ales local”, a scris deputatul liberal pe pagina de Facebook.