PNL sesizează CCR: Liberalii se opun Comisiei parlamentare de anchetă asupra activităţii Consiliului Concurenţei

Grupul senatorilor PNL a sesizat Curtea Constituțională asupra Hotărârii Senatului prin care este înființată o comisie parlamentară de anchetă asupra activității Consiliului Concurenței, promovată de parlamentarii PSD-ALDE. Vă transmitem în continuare textul sesizării de neconstituționalitate:

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

cu privire la Hotărârea Senatului României nr.4 din 11.02.2019 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2019, pe care o considerăm neconstituţională, în ansamblul său, având în vedere următoarele considerente:

A. Situația de fapt sesizată

Senatul României a adoptat Hotărârea Senatului României nr.4 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, la data de 11 februarie 2019, în temeiul prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 78 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat. În baza acestei Hotărâri criticate, Plenul Senatului României a încuviințat desfăşurarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii şi servicii din cadrul Senatului, cu privire la investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei, deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008 şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 alin. (1)¹ din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România.

Scopul şi obiectivele anchetei parlamentare privesc potrivit Hotărârii următoarele:

-analizarea şi clarificarea aspectelor cuprinse în raportul privind investigaţia realizată de Consiliul Concurenţei, a elementelor care au stat la baza întocmirii acestuia,

-analizarea şi clarificarea modului în care a fost dispusă închiderea investigaţiei prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 260/2013.

Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia economică, industrii şi servicii vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent în termen de 60 de zile.

B. Critici de neconstituționalitate:

1. Hotărârea Senatului României nr.4 din 11.02.2019 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă încălcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 64 alin. (4), ale art. 117 alin. (3) și ale art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată:

Prin Hotărârea Senatului nr. 4 din 11.02.2019, Plenul Senatului a dispus realizarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii şi servicii privind investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei, deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008^*) şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 alin. (1)¹ din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România.

Conform art. 1 alin. (4) din Constituția României, republicată, „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

Conform art. 64 alin.(4) din Constituția României, republicată, „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”.

Conform art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, „Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora”.

Conform art. 117 alin. (3) din Constituția României, republicată, „autoritățile administrative autonome se pot înființa prin lege organică”.

Conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Conform art. 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, Consiliul Concurenței este autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop, în condițiile, modalitățile și limitele stabilite prin dispozițiile prezentei legi. În ceea ce privește competența acestei autorități administrative autonome, conform art. 3 alin. (2) al aceleiași legi, Consiliul Concurenței aplică dispozițiile art. 101 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratat, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi pot afecta comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 21/1996 prevede faptul că autoritatea administrativă autonomă întocmește anual un raport privind activitatea sa și modul în care operatorii economici și autoritățile publice respectă regulile concurenței, potrivit prezentei legi. Raportul se adoptă în Plenul Consiliului Concurenței și se dă publicității.

În plus, art. 28 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 21/1996 prevede că, la cererea comisiilor parlamentare, senatorilor și deputaților, Consiliul Concurenței va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurențiale.

Cu privire la numirea în funcție a membrilor Plenului Consiliului Concurenței, art. 15 alin.(1) din Legea nr. 21/1996 stipulează că numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenței se realizează de către Președintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenței, cu avizul Guvernului și după audierea candidaților în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

În privința competențelor comisiilor permanente ale Senatului, conform art. 69 lit. (c) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, comisiile permanente, în domeniul lor de activitate, au atribuția de a efectua anchete parlamentare și de a prezenta rapoarte Biroului permanent. Potrivit art. 78 alin. (1), orice comisie permanentă poate iniția o anchetă parlamentară, în limitele competențelor sale materiale, cu aprobarea Senatului.

Conform dispozițiilor prevăzute în art. 3 alin.(1) lit. (i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului României, respectiva Comisie are atribuția de a pregăti activitatea de legiferare şi de a realiza funcţia de control parlamentar asupra activităţii Guvernului în implementarea politicilor privind concurența și ajutoarele de stat.

Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri în jurisprudența sa, cu privire la ancheta parlamentară, consacrând faptul că „în mod conceptual, ancheta parlamentară, fiind o consecinţă directă a principiului democratic al reprezentativității, are drept obiectiv cercetarea, documentarea şi controlul problemelor de interes public, care, prin natura lor, sunt în mod intrinsec legate de binele comun şi de apărarea interesului naţional” (a se vedea, de exemplu Decizia nr. 430/2017). De asemenea, în aceeași decizie, Curtea Constituțională a precizat că „scopul anchetei parlamentare nu este acela de a verifica numai aspecte care intră în competenţa autorităţilor publice aflate sub control parlamentar, ci, din contră, de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. Prin urmare, aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare şi documentare parlamentară”.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că atribuția corespunzătoare funcției de control se realizează prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă, fără a distinge între cele două categorii de comisii (a se vedea Decizia nr. 206/2018).

Prin Decizia nr. 720/2017, Curtea, examinând comparativ sfera competențelor celor două tipologii de comisii parlamentare (comisia permanentă de control și comisia de anchetă), a statuat că „în vreme ce prima categorie are plenitudine de analiză, verificare și evaluare a activității autorității publice aflate sub control parlamentar, sub toate aspectele în care autoritatea publică desfășoară atribuții, comisia de anchetă are un rol limitat la verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative. Ambele categorii de comisii întocmesc rapoarte prin care stabilesc concluzii, răspunderi şi măsuri care se impun, la nivelul Parlamentului”.

Prin urmare, Curtea a realizat o distincție între controlul realizat prin intermediul comisiilor permanente sau direct de plenul celor două Camere ale Parlamentului și controlul realizat prin intermediul comisiilor de anchetă.

În primul caz, acolo unde legea prevede expres controlul parlamentar asupra unei autorități publice, acesta se va realiza în formele prevăzute de lege, prin intermediul comisiilor permanente de control al activității autorităților publice, reglementate concret de lege, respectiv prin intermediul rapoartelor de activitate pe care autoritățile publice sunt obligate să le prezinte periodic (anual) în fața celor două Camere, în ședință reunită, după caz.

Așadar, cu privire la această categorie de control parlamentar, legea infraconstituțională poate dispune:

• Fie controlul parlamentar realizat de către o comisie permanentă de control al activității autorității publice, reglementată concret de lege (de ex., în cazul controlului activității SRI, SIE, SPP);
• Fie controlul parlamentar realizat prin analiza raportului de activitate pe care autoritatea publică este obligată să îl prezinte periodic (anual) în fața uneia dintre Camerele Parlamentului sau a celor două Camere, în ședință reunită (de ex., în cazul controlului activității AEP, Avocatului Poporului, BNR și a tuturor autorităților unde legea prevede obligativitatea prezentării unui raport de activitate Parlamentului).

În al doilea caz, cel corespunzător unui control parlamentar prin intermediul unor comisii de anchetă, Curtea a reținut că „o comisie de anchetă are un rol limitat atât din punct de vedere al obiectului de cercetare, respectiv verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, cât și din punct de vedere temporal, activând atât timp cât este necesar pentru clarificarea obiectivelor sale concrete” (a se vedea Decizia nr. 206/2018). De asemenea, Curtea a statuat că ”ancheta poate viza evenimente sau acţiuni în care sunt implicate autorități aflate sub control parlamentar, dar și alte autorități, pentru care nici Constituția și nici legile proprii de organizare și funcționare nu prevăd controlul parlamentar.”

Analizând sistematic dispozițiile constituționale, legale și regulamentare enunțate mai sus și care au relevanță în cauza de față, constatăm faptul că Legea nr. 21/1996 nu a stabilit cu privire la activitatea Consiliului Concurenței un control parlamentar nici prin intermediul comisiilor permanente de control al activității autorităților publice, reglementate concret de lege, nici prin intermediul rapoartelor de activitate pe care Consiliul Concurenței le dă publicității anual.

Legea nr. 21/1996 prevede că autoritatea administrativă autonomă întocmește un raport anual privind activitatea sa, pe care îl dă publicității. Așadar, Consiliul Concurenței nu transmite raportul anual privind activitatea sa, Parlamentului (sau uneia dintre Camere) sau vreunei comisii permanente a uneia dintre cele două Camere. Astfel, prevederea din Legea nr. 21/1996 conform căreia, la cererea comisiilor parlamentare, senatorilor și deputaților, Consiliul Concurenței va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurențiale concretizează controlul parlamentar prin informarea forului legislativ conform art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Totuși, în ceea ce privește prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 cu privire la procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenței, această procedură care implică și comisiile de specialitate ale Parlamentului nu presupune intrinsec și o atribuție de control asupra activității Consiliului Concurenței, ci participarea comisiilor de specialitate ale Parlamentului la o procedură administrativă de numire în funcție. Faptul că anumite comisii de specialitate ale Parlamentului au atribuții de audiere a candidaților în procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenței nu înseamnă că, în absența unor dispoziții legale exprese, aceleași comisii de specialitate dobândesc și atribuția de a verifica activitatea derulată de persoanele la a căror numire au participat.

Articolul 111 alin.(1) din Constituție prevede o modalitate specifică de control parlamentar asupra executivului (inclusiv asupra autorităților administrative autonome), și anume controlul prin prezentarea de informații și documente celor două Camere și comisiilor parlamentare. În schimb, art. 64 alin.(4) din Constituție se referă la o altă modalitate specifică de control parlamentar, și anume la controlul parlamentar prin ancheta parlamentară, care se poate realiza prin comisiile permanente sau comisii de anchetă.

Într-o interpretare textualistă a dispozițiilor art. 64 alin. (4) teza întâi din Constituție raportată la jurisprudența Curții Constituționale în materie, rezultă că legiuitorul constituant a stabilit obligația pentru fiecare Cameră a Parlamentului de a-și constitui comisii permanente și posibilitatea pentru fiecare Cameră a Parlamentului de a institui comisii de anchetă și comisii speciale. În condițiile în care o Cameră a Parlamentului a constituit comisii permanente, acestea vor desfășura acele atribuții stabilite prin dispozițiile Regulamentelor fiecărei Camere și/sau prin diverse legi în vigoare. De asemenea, dacă Senatul sau Camera Deputaților, or Plenul reunit al celor două Camere vor dispune ca aceste comisii permanente să desfășoare și activități de anchetă parlamentară, atunci aceste activități de anchetă parlamentară trebuie să respecte competența legală și regulamentară a respectivelor comisii permanente. Nu se poate accepta ca Senatul sau Camera Deputaților să stabilească prin hotărâre atribuții de anchetă parlamentară pentru anumite comisii permanente în afara competențelor legale și regulamentare ale acestor comisii. Aceasta este rațiunea pentru care art. 78 alin. (1) din Regulamentul Senatului a stabilit expres că „Orice comisie permanentă poate iniția o anchetă parlamentară, în limitele competențelor sale materiale, cu aprobarea Senatului”.

În concluzie, în condițiile în care o comisie parlamentară permanentă nu are competențe într-o anumită materie, cu atât mai mult nu poate primi prin Hotărârea uneia dintre Camerele Parlamentului competențe de anchetă în materia respectivă. Eventual, în acest caz, se poate institui o comisie de anchetă care poate viza evenimente sau acţiuni în care sunt implicate autorități aflate sub control parlamentar, dar și alte autorități, pentru care nici Constituția și nici legile proprii de organizare și funcționare nu prevăd controlul parlamentar.

Subsecvent, analizând atribuțiile Comisiei economice, industrii și servicii din cadrul Senatului în materia concurenței și ajutorului de stat, observăm că acestea se referă în mod expres la pregătirea activității de legiferare şi de realizare a funcției de control parlamentar asupra activităţii Guvernului în implementarea politicilor privind concurența și ajutoarele de stat. Or, în cazul de față, Comisiei economice, industrii și servicii din cadrul Senatului i s-a acordat misiunea de a desfășura o anchetă parlamentară cu privire la activități specifice Consiliului Concurenței și Președintelui Consiliului Concurenței, în condițiile în care Consiliul Concurenței este o autoritate distinctă de Guvernul României, cu atribuții specifice în materia concurenței și distincte de cele pe care le exercită Guvernul României. Apreciem că potrivit normelor legale și constituționale, Comisia economică, de industrii și servicii din cadrul Senatului ar fi putut desfășura cel mult, o anchetă cu privire la modul în care Guvernul României și-a exercitat atribuțiile în domeniul politicii concurenței și ajutorului de stat, conform cu atribuțiile specifice ale acestuia.

Întrucât Legea nr. 21/1996 nu prevede un control parlamentar asupra Consiliului Concurenței prin intermediul unei comisii permanente de specialitate sau un control parlamentar prin analiza raportului de activitate pe care autoritatea publică este obligată să îl prezinte Parlamentului și întrucât atât Regulamentul Senatului, cât și Regulamentul Comisiei economice, de industrii și servicii nu prevăd în mod expres o atribuție de control cu privire la activitatea Consiliului Concurenței, considerăm că desfășurarea unei anchete parlamentare cu privire la activități specifice Consiliului Concurenței, prin intermediul Comisiei economice, de industrii și servicii din Senatul României, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5), coroborate cu dispozițiile art. 64 alin. (4), art. 111, alin. (1) și art. 117 alin. (3), precum și dispozițiilor art. 147 alin.( 4) din Constituția României.

2. Hotărârea Senatului României nr.4 din 11.02.2019 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă încalcă prevederile art.1 alin.(4), art. 116 alin.(2), art. 148 alin.(2) şi art.64 alin.(4) din Constituţia României.

Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost adoptată în scopul menţinerii şi stimulării concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal. Prin această lege a fost înfiinţată autoritatea naţională în domeniul concurenţei, respectiv Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă având personalitate juridică, fiind singura autoritate ce reprezintă România în relaţiile cu instituţiile internaţionale de profil şi cu Uniunea Europeană în materie de concurență.

Consiliul Concurenţei are rolul de a urmări respectarea dispoziţiilor legale privind practicile anticoncurenţiale, concentrările economice pentru a avea un mediu concurenţial normal şi a stimula concurenţa.

Totodată, potrivit prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea concurenţei, Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate naţională de concurenţă, are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003. În temeiul Regulamentului (CE)nr.1/2003, autoritățile naționale de concurență ale statelor membre, în paralel cu Comisia, sunt organismele publice care asigură aplicareaarticolelor 101și102din TFUE – Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. Autoritățile naționale de concurență și Comisia formează împreună o rețea de autorități publice care aplică în strânsă cooperare normele Uniunii în materie de concurență.

În acest sens, din momentul aderării României la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, Consiliul Concurenței a obținut statutul de membru cu drepturi depline al Rețelei Europene a Concurenței (ECN), în calitate de autoritate națională în domeniul concurenței.

Autoritatea de concurenţă din România aplică dispozițiile articolelor 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi pot afecta comerțul între statele membre ale Uniunii Europene.

Reglementările europene (a se vedea, spre exemplu, prevederile Directivei nr. 1/2019 care a intrat în vigoare la 4 februarie 2019) instituie norme prin intermediul cărora se asigură faptul că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 și 102 din TFUE, astfel încât concurența să nu fie denaturată pe piața internă și consumatorii și întreprinderile să nu fie dezavantajați de legislația și măsurile naționale care împiedică autoritățile naționale de concurență să fie organisme eficace de aplicare a legii.

Pentru a asigura garanțiile anterior menționate, în majoritatea statelor membre, autorităţile de concurenţă sunt autonome și toate autorităţile naţionale de concurenţă sunt independente din punct de vedere decizional, având libertatea deplină de a acţiona, fără a primi indicaţii sau a fi supuse oricăror presiuni. Legitimitatea şi credibilitatea autorităţilor de concurenţă este legată de aptitudinea acestora de a acţiona imparţial, fără influenţe externe din partea întreprinderilor investigate sau a politicului.

Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede ca unică procedură pentru verificarea legalităţii pe fond a deciziilor adoptate de formaţiunea deliberativa din cadrul Consiliului Concurenţei procedura jurisdicţională, în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 51 alin.(1) din lege, cu asigurarea dublului grad de jurisdicţie. De asemenea, ordinele emise de Consiliul Concurenţei reprezintă acte administrative supuse controlului jurisdicţional în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea Senatului nr. 4 din 11.02.2019 face referire la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.260/2013 de închidere a investigaţiei efectuate de Consiliul Concurenţei, (deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008*) şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.81 alin. (1) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România. Acest act administrativ – Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.260/2013 – a fost publicat pe site-ul autorităţii, iar părţile au fost informate cu privire la închiderea investigaţiei pentru ca persoanele interesate să își poată exercita dreptul de a ataca actul administrativ la instanţa competentă, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ. Până la data prezentei sesizări, ordinul de închidere a investigaţiei nu a fost atacat în instanţă de niciuna dintre părţile interesate, acesta rămânând definitiv.

Din modul general de formulare a obiectivelor anchetei dispuse prin Hotărârea Senatului nr. 4 din 11.02.2019, rezultă că ancheta poate viza inclusiv o analiză pe fond a cazului şi a modului în care cazul a fost soluţionat.

În cauza de față, considerăm că sunt incidente prevederile Legii concurenţei, respectiv:

– Art.14 alin. (1) care prevede: „Se înfiinţează Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi”;

– Art. 15 alin. (3) care prevede: „Preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de concurenţă trebuie să aibă o independenţă reală şi să se bucure de o înaltă reputaţie profesională şi probitate civică”.

– Art. 15 alin. (7) care prevede: „Membrii Plenului Consiliului Concurenţei nu reprezintă autoritatea care i-a numit şi sunt independenţi în luarea deciziilor”.

– Art. 19 alin. (1) care prevede: „Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii”.

– Art. 25 alin. (1) care prevede: „Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:

b) ia deciziile prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 8 şi 13 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă”.

– Art. 42 alin. (1) care prevede: „De câte ori Consiliul Concurenţei dispune declanşarea unei investigaţii, în ordinul de declanşare a investigaţiei este desemnat raportorul de caz, la propunerea directorului general. Raportorul este responsabil pentru întocmirea raportului asupra investigaţiei, comunicarea lui părţilor în cauză, primirea observaţiilor şi prezentarea raportului în Plenul Consiliului Concurenţei, dacă este cazul”.

(2) Raportorul desemnat instrumentează toate actele procedurii de investigaţie, propunând Consiliului Concurenţei dispunerea măsurilor care sunt de competenţa acestuia.

În considerarea textelor legale sus mentionate, Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, care se bucură de independenţă funcţională şi decizională în realizarea propriilor atribuţii, fără a fi subordonată ierarhic unei alte autorităţi.

Având în vedere obiectivele comisiei de anchetă, prevăzute la art. 2, considerăm că Hotărârea Senatului României nr. 4/11.02.2019 instituie un control parlamentar asupra unei autorităţi administrative autonome de natură să afecteze independenţa funcţională şi decizională a acesteia, încălcând astfel, pe de o parte, limitele controlului parlamentar prin comisii de anchetă şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Constituţie referitor la autorităţile administrative autonome. Totodată, se creează premisele nesocotirii normelor europene în privinţa independenţei decizionale a autorităţii naţionale de concurenţă, aspect ce contravine prevederilor art. 148 alin.(2) din Constituţie.

Realizarea unei anchete trebuie să aibă la bază existența unor date și informații concrete susținute de probe concludente privind evenimentele și faptele care sunt supuse controlului comisiei în caz contrar acest demers având un caracter abuziv și nelegal.

În acest mod, comisia parlamentară care va efectua ancheta în cauză capătă atribuţii proprii unui organ de control jurisdicţional, care poate verifica modalitatea de instrumentare a investigaţiilor dispuse de Consiliul Concurenţei şi a deciziilor adoptate în urma finalizării acestora, Hotărârea Senatului României atribuind comisiei parlamentare competenţe de analiză pe fond a cazurilor investigate de autoritatea de concurenţă şi de control asupra legalităţii actelor administrative adoptate. Astfel de măsuri reprezintă o ingerinţă în activitatea autorităţii de concurenţă şi, pe cale de consecinţă, a autonomiei funcţionale şi independenţei decizionale a acesteia.

Totodată, prin obiectivele stabilite, activitatea comisiei reprezintă şi o subrogare în atribuţiile instanţelor de judecată care, potrivit legii, sunt singurele competente să realizeze un astfel de control de legalitate. Or, Senatul României nu poate acţiona cu depăşirea competenţelor sale legale şi constituţionale şi cu încălcarea atribuţiilor altor autorităţi publice. Realizarea unei anchete presupune citarea unor martori, analiza unor documente sau chiar cenzurarea unor decizii deja luate. Or, toate aceste activităţi contravin dispozițiilor constituționale privind libertățile cetățenești și justiția, dar și dispozițiilor art. 126 alin (1) din Constituție referitoare la înfăptuirea justiției.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a constatat în jurisprudența sa că o comisie de anchetă trebuie să aibă un obiect concret de cercetare, respectiv verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative. Întrucât obiectul de verificare stabilit prin Hotărârea Senatului cu privire la care s-a formulat prezenta sesizare de neconstituționalitate vizează, printre altele, și aspecte legate de activitatea administrativă a Președintelui Consiliului Concurenței, ancheta parlamentară nu se mai referă la situații de fapt cu caracter general, cauze și evenimente, ci activități desfășurate de o persoană care deține anumite atribuții conform legii, în acest caz putându-se demara o anchetă disciplinară sau penală de către autoritățile competente a verifica conformitatea activității respectivei persoane cu atribuțiile funcției și cu prevederile legale.

Prin Deciziile nr. 1231/2009, nr. 428/2017 și nr. 430/2017, Curtea Constituțională a stabilit că aceste comisii de anchetă „nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar„. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. „Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care au fost create, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane„. Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-au consultat şi a audierilor efectuate.

Apreciem totodată că ancheta dispusă a se desfăşura potrivit Hotărârii Senatului României nr.4 din 11.02.2019 contravine domeniului specific de activitate prevăzut de art. 3 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei economice, industrii şi servicii, întrucât funcţia de control parlamentar a Comisiei se realizează asupra activităţii Guvernului cu privire la implementarea politicii de concurenţă şi a ajutoarelor de stat, iar nu asupra activităţii autorităţii autonome în domeniul concurenţei, respectiv a Consiliului Concurenţei.

În considerarea criticilor și a argumentelor legale, constituționale și de jurisprundență a instanței de contencios constituțional, vă solicităm să admiteţi prezenta sesizare de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată şi să constataţi că Hotărârea Senatului României nr.4 din 11.02.2019 privind privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentarănu respectă rolul constituțional al comisiilor de anchetă, prevăzut de art.64 alin.(4) din Constituție, așa cum a fost stabilit și dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale, contravenind și prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție referitoare la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale și este neconstituţională în ansamblul său..

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. l) din Constituţia României, republicată şi ale art. 27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, republicată, cu modificările și completările ulterioare.